AcasăSOCIALPoliția de suflet a lui Vela blochează sistemul

Poliția de suflet a lui Vela blochează sistemul

Vela, prietenul declarat al animalelor

De astăzi, Poliția Animalelor devine operațională. Astfel, 500 de polițiști din structurile deficitare la capitol personal vor fi obligați să activeze în noua direcție, blocând efectiv activitatea MAI, aflată peste limita de avarie. Mai mult, Vela a anunțat și achiziționarea unor mașini scumpe pentru salvarea animalelor, în condițiile în care câinii polițiști din propria-i ogradă au ajuns muritori de foame.

Poliția Animalelor sau Direcția pentru protecția animalelor din cadrul MAI își începe, de astăzi, activitatea doar pe hârtie, pentru că, în realitate, nu a existat nicio organizare în acest sens, ne spun sindicaliștii de la Europol. Aceștia se tem că cei aproape 500 de polițiști prevăzuți pentru această direcție vor fi luați din structurile operative, care se confruntă cu cel mai grav deficit de personal din ultimii 30 de ani. ”Eu propun ca ministrul Vela să rămână șef la Poliția Animalelor, dacă nu va mai fi ministru. La acest moment nu avem niciun polițist care să ocupe una dintre cele 488 de funcții anunțate de Vela pentru Direcția pentru Protecția Animalelor din MAI. Mai mult, aceste funcții au fost alocate din organigrama avută la dispoziție la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. În vară, toate structurile din MAI au primit o adresă de la Direcția Generală de Management și Resurse Umane în care se cerea identificarea posturilor vacante și radierea acestora. Mulți s-au conformat, deși deficitul de personal era major, și, astfel, cu funcțiile radiate și-a făcut Vela Poliția Animalelor”, susține Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Polițiștilor Europol.

Poliția Animalelor, doar pe hârtie

Noua structură creată de Vela funcționează însă doar theoretic, pentru că, în realitate, aceasta nu există. ”Dacă va fi chemată la intervenție pentru protecția animalelor va fi trimisă o patrulă de ordine publică, la fel ca și până acum. Oricum, și dacă se va face structură separată, nu ai cu cine să ocupi toate aceste posturi, decât dacă iei de la ordine publică, de la investigații criminale și îi nenorocești pe alții. Noi avem aceeași oameni, degeaba spune că va înființa 488 de funcții, asta înseamnă că activitatea se va bloca”, a afirmat Andreica.

Câinii polițiști, înfometați și batjocoriți

Deși pozează și se declară un aprig apărător al animalelor și un mare iubitor al acestora, ministrul Vela nu alocă finanțare pentru îngrijirea câinilor polițiști. ”Pentru proiectele lui, Vela găsește bani. Dovadă sunt mașinile de 50.000 de dolari bucata pe care vrea să le achiziționeze pentru Poliția Animalelor. Imediat ce Vela a postat pe facebook modelul de mașină, ne-au sunat conductorii de câini din poliție să ne spună că este o bătaie de joc. Câinii polițiști sunt ținuți cu mâncare de 3 lei pe zi, sunt transportați pe banchetă, în portbagaj, în condițiile în care acești câini ar trebui să aibă un spațiu special destinat în autovehicul, care să fie ventilat, să nu aibă mirosuri toxice și să fie antifonat. Cei câteva sute de câini polițiști ai MAI trăiesc în condiții insalubre. Sunt câini care sunt ținuți cu săptămânile în padocuri, nu sunt scoși în patrulare pentru că nu au autoturisme cu care să-i transporte. Și Vela cumpără mașini Ford Ranger Raptor, dar acestea vor fi folosite, cu siguranță, de șefi”, ne spune președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
930 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger