AcasăSOCIALPlanuri mari pentru Parcul Natural Văcărești! Primăria Sectorului 4 a stabilit strategia...

Planuri mari pentru Parcul Natural Văcărești! Primăria Sectorului 4 a stabilit strategia urgentă de acțiune: pază sporită și mai multă curățenie – FOTO

Planuri mari pentru Parcul Natural Văcărești! Primăria Sectorului 4 a stabilit strategia urgentă de acțiune: pază sporită și mai multă curățenie - FOTO

Planuri mari pentru Parcul Natural Văcărești! Primăria Sectorului 4 a transmis, marți, 10 mai, că împreună cu Primăria Capitalei și cu Asociația Parcul Natural Văcărești caută cele mai bune soluții pentru protejarea și transformarea „Deltei” într-o oază unică de recreere în inima orașului.

Fără incendii de vegetație, pază sporită și mai multă curățenie în Parcul Natural Văcărești. Acesta e „planul de bătaie” stabilit la nivelul sectorului 1, ce va fi aplicat începând cu 1 iunie, transmit reprezentanții administrației locale.

Partener alături de Primăria Capitalei și Asociația Parcul Natural Văcărești în cel mai amplu și complex demers de protejare și de valorificare în beneficiul oamenilor a unicei arii naturale urbane protejate din țara noastră, Sectorul 4 (S4) a anunțat, așadar, în această a doua zi a săptămânii, primele măsuri de urgență pe care le va întreprinde în mai puțin de o lună.

Primarul Băluță: „Avem nevoie de cele mai bune soluții, pentru ca acest loc să devină unic în Europa”

Daniel Băluță i-a invitat pe cei mai buni specialiști din domeniu să se alăture acestui proiect – totul în cadrul unei vizite întreprinse de edilul sectorului 4 în Delta Văcărești, alături de Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România, David Muniz, de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și de reprezentanții Asociației Parcului Natural Văcărești.

Vreau să-i mulțumesc domnului ambasador pentru că este alături de noi și sunt convins că va sprijini concursul internațional de soluții pe care Primăria Municipiului București, Asociația Parcul Natural Văcărești și Sectorul 4 l-au inițiat. Avem nevoie de cele mai bune soluții, pentru ca acest loc să devină unic în Europa. Împreună am întreprins două categorii de măsuri.

Prima categorie o reprezintă măsurile de urgență, pentru că scopul final este ca în această toamnă să avem finalizate proiectele tehnice pentru măsurile privind punerea în siguranță a acestei zone protejate. În etapa a doua, care deja a debutat prin concursul internațional de soluții, ce a fost deja ridicat in Serviciul Electronic de Achiziții Publice, invit toți specialiștii din țară, din Europa și nu numai, să se alăture acestui demers.

Prin parteneriatul dezvoltat cu PMB am reușit să îmbunătățim serviciile de salubrizare și pază, astfel încât de la data de 1 iunie vom avea mai multă pază în aceasta zonă, pentru a preveni incendiile destul de dese, unele provocate de oameni, iar altele din cauze naturale”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Nicușor Dan: „Sunt deja în curs studii foarte importante pentru evoluția acestei zone”

La rândul său, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că asocierea cu Sectorul 4 este cea mai bună soluție pentru demararea procedurilor administrative în cel mai scurt timp posibil, se transmite într-un comunicat de presă de la S4.

Există un parteneriat cu Primăria Sectorului 4, care avea deja niste acorduri cadru care să ne permită să facem o serie de achiziții mai rapide decât dacă le-am fi făcut separat. Și sunt deja în curs studii foarte importante pentru evoluția acestei zone.

Se lucrează la realizarea planului de management, a unui regulament al parcului, precum și la studiu hidro și la un studiu geo, foarte importante pentru echilibrul acestei zone”, a precizat Nicușor Dan.

David Muniz: Parcul, „o comoară pentru toți locuitorii Bucureștiului”

Mai mult, de la nivelul sectorului 4 s-a transmis că ambele autorități locale și societatea civilă implicate în acest proiect vor primi și un consistent sprijin internațional. În acest sens, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA în România, David Muniz susține importanța acestei arii protejate din mijlocul orașului.

Este minunat să fiu astăzi aici, să văd acest parc atât de frumos și de minunat, o comoară pentru toți locuitorii Bucureștiului. Sper să vedem cât mai multi oameni vizitând acest loc și îi încurajăm să vină și să se bucure de o experiență unică în acest habitat natural chiar în mijlocul orașului. Acest parc simbolizează foarte multe. Este simbolul rezilienței, al cooperării între toate entitățile prezente aici care lucrează împreună să protejeze acest parc, dar și al colaborării între tări, pentru că știu că studenții câtorva universități din Statele Unite vin aici frecvent să studieze”, a declarat Muniz, șeful misiunii diplomatice a SUA în România.

author avatar
Andrei Coman
321 afisari

3 COMENTARII

  1. Concret, când încep lucrările, s-au pozat mulți, au promis, zona a rămas tot groapa de gunoi. Amenajată aceasta zona ar fi un paradis in partea de sud a capitalei , voința , seriozitate și tenacitate care lipsesc cu desăvârșire. Sa lase și Nicusor Dan ceva in urma , nu a făcut nimic pentru capitala, doarme in scaun.

  2. In sfarsit primaria sector 4 a devenit actor principal alaturi de celelalte parti in proiectele Parcului Vacaresti! De mult trebuia sa se intample asta! Bravo!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger