AcasăSOCIALPlan Roșu de intervenție în județul Iași. Un autocar cu zeci de...

Plan Roșu de intervenție în județul Iași. Un autocar cu zeci de persoane și două mașini, implicate într-un accident

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Un accident în care au fost implicate trei autovehicule, inclusiv un autocar, cu peste 50 de persoane la bord, a avut loc luni, 17 iunie, în județul Iași. Autoritățile au activat Planul Roşu de intervenţie, astfel că la fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale salvatorilor.

Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei, potrivit news.ro.

„Accident rutier Podu Iloaiei, autocar în care se aflau 55 de persoane si 2 autoturisme implicate”, a transmis ISU Iaşi.

„Începând cu ora 09.50 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, a mai transmis sursa citată. La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale salvatorilor, pentru a le acorda ajutor medical persoanelor afectate de producerea acestui accident.

Din primele informaţii, sunt 3 victime conştiente, neîncarcerate, cu atac de panică – potrivit aceleiași surse.

Ce a anunțat Centrul Infotrafic

Totodată, e de menționat faptul că informații despre accidentul ce a avut loc în județul Iași au venit și de la Centrul Infotrafic al Poliției Române. Potrivit sursei citate, circulația este oprită temporar pe DN 28 Iași – Târgu Frumos, în zona localității Podu Iloaiei, din județul Iași, „după ce trei autovehicule au fost implicate într-o coliziune. O persoană a fost asistată medical la fața locului, refuzând transportul la spital”.

Conform sursei menționate, se estimează reluarea traficului după ora 11.00.

Deocamdată nu se cunosc condițiile care au dus la producerea acestui accident. Cel mai probabil, polițiștii vor stabili, în perioada imediat următoare, în urma unor cercetări, din ce cauză s-a produs accidentul.

Citiți și: Accident, azi-noapte, în Bucureşti: 12 oameni au ajuns la spital! Episod grav şi cu un autocar cu 57 de cetăţeni ucraineni, la Constanţa

171 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger