Cauta

Piscinele exterioare din stațiunile montane, pline de turiști. „Neașteptat de aglomerat”/Cât costă intrarea

Piscinele exterioare din stațiunile montane, pline de turiști

Turiștii aflați de Crăciun în stațiunile montane au vrut să aibă parte de o vacanță de neuitat. Așa că după ce s-au bucurat de preparatele tradiționale de Sărbători, mulți dintre ei au ales să continue distracția într-un mod inedit – la piscină.

După ce s-au bucurat de masa de Sărbători, unii dintre turiștii aflați la munte au ales să meargă pe pârtii, la schi, alții au optat pentru o baie caldă, la piscină. Așadar, unii au ales costumul de schi, alții costumul de baie!

Nu au fost puțini cei care au înotat ori s-au relaxat în saună. Dar, de departe, printre cele mai căutate au fost piscinele exterioare. Nu de alta, dar deși e iarnă, așadar vreme rece, apa din aceste piscine e caldă și îmbie la bălăceală.

Într-un parc acvatic din Brașov, oamenii au venit de la primele ore ca să prindă loc, dar chiar și așa s-a stat la coadă cel puțin 20 de minute, potrivit Știrile ProTV.

Cu mic, cu mare, turiștii aflați la munte s-au bucurat de relaxarea din piscinele cu apă încălzită. „Este foarte aglomerat, foarte, foarte aglomerat, neașteptat de aglomerat. După mâncare, șprițuri și altele, un pic de relaxare” – a povestit un turist.

„Cel mai bun lucru posibil în perioada de iarnă”

Piscinele exterioare din stațiunile montane, pline de turiști
sursa foto: captură video stirileprotv.ro

Vizitatorii s-au putut relaxa și în cele șase piscine interioare cu apă încălzită la 32 de grade. Însă cea mai aglomerată piscină a fost cea exterioară, unde apa are 37 de grade.

„Cel mai bun lucru posibil în perioada de iarnă, să simțim atmosfera cea răcoroasă, facem diferența între cea caldă și cea răcoroasă, e bună pentru organism”, a declarat un turist.
Cât costă o astfel de distracție? Intrarea pentru o zi costă 100 de lei pentru adulți, iar pentru copii 40 de lei, conform sursei citate.

Nu sunt puțini, însă, cei care au ales să meargă pe pârtii, pentru că au vrut să profite de zilele libere și de vacanța de Crăciun pentru a schia. Iar copiii să se dea cu sania. Cu toții au dorit să se bucure de atmosfera de iarnă și de peisajul ca-n povești, de la munte, unde e zăpadă.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COMUNA SALCUTA
  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Exit mobile version