Ce se va întâmpla cu pensionarii care nu sunt la domiciliu în momentul în care vine poștașul cu plicul recomandat?
În care destinatarul nu este acasă, plicul merge la oficiul poștal, unde rămâne o perioadă de timp, după care, dacă nu este ridicat, pleacă înapoi spre Casa Teritorială de Pensii.
Poșta Română se ocupă de expedierea plicurilor
„Compania Națională Poșta Română se va ocupa de acest proces de expediție, dar nu doar de procesul de expediție, pentru că pe plic este și o confirmare de primire, aceste decizii se trimit personal, nu se expediază în cutia poștală, se înmânează personal, este un document confidențial.
Această confirmare de primire este tipărită direct pe plic, iar tot acest proiect de tipărire îl realizează Compania Națională Poșta Română.
Pentru a vă putea face o idee, este vorba despre câteva TIR-uri de astfel de plicuri, vorbim de aproape 5 milioane de plicuri.
În momentul în care avem acest act normativ aprobat și publicat în Monitorul Oficial, putem să începem să tipărim deciziile, să le trimitem către compania Poșta Română, și ulterior Poșta Română să meargă la pensionari și să le înmâneze personal”, a explicat Daniel Baciu la Digi24.
Când se întoarce plicul la Casa de Pensii?
Întrebat dacă există pensionari care ar putea să nu își primească decizia de recalculare, Daniel Baciu a răspuns că ”singurul risc este ca aceștia să nu se afle la domiciliu” în momentul în care poștașul vine cu plicul.
În acea situație, ”există o procedură clară prevăzută de Poșta Română, o perioadă plicul stă la Oficiul Poștal, are timp sa vină să îl ridice, ulterior se întoarce la Casa Teritorială de Pensii, de unde pensionarii își pot ridica plicul în care sunt informațiile privind recalcularea pensiei”.
de ce nu lasa postasul un aviz cum ca revine a doua zi ca doar nu sta pensionarul in usa blocului sa astepte plicul ?
Păi, tocmai asta e procedura poștei pomenită în articol.. Lază un aviz de recomandată în cutia poștală
normal e sa revina postasul a doua zi /, pensionarul poate fi la alimentara dupa o paine sau la medicul de familie /nu sa puna pe drumuri baranii pe canicula asta.
eu sint un pensionar de 99 de ani si 44 de pahare si voi sta zi si noapte la usa blocului pina vine postman care intotdeauna suna de doua ori .
De la atâta prostie nu vă doare capul ?
Cum să nu se mai aplice recalcularea pentru că nu te_a găsit nea Caisă acasă ?
Doamne, mai aveți afirmații din astea inteligente ? Vărsați tot !
Asta care publica pe aici…este un dobitocule. Cum sa pierzi recalcularea ca nu ai primit decizia? Bai…jurnaliștilor cu 2 neuroni , puneți mana pe carte
Atât timp cât prostia nu doare, ei pot afirma orice!!! Acesta este nivelul presei …!!!
Ați întrecut orice limita cu dezinformarea in legătura cu noua lege a pensiilor.Pe lîngă faptul că scrieți tot felul de aiureli datorită faptului că nu înțelegeți cum se calculează o pensie și nu cunoașteți nici noua lege a pensiilor nu abordați cea mai gravă problema și anume că se fura din pensiile celor care au muncit și cotizat în condiții grele pentru a le mari pe celelalte
Să aibă de unde da la magistrați, că au salarii mici!
În țara asta condusă de „inteligenți ” te aștepți la orice idioțenie….
Mai mare idioțenie n-am auzit ! Doamne ferește de asemenea idioți ! Cum vă rabdă hârtia?!
Deja am intrat în post,aștept poștașul 24 din 24 .Servici ușor.
AM SCOS DECIZIA DE PENSIONARE DE LA POSTA ROMÂNIEI
CÎT TIMP SĂ -O ȚIN LA MINE!
CÂND SĂ-O TRIMIT LA ANGAJATOR
DACĂ NU O TRIMIT CE SE ÎNTÂMPLĂ ?
Eu de luna ianuarie anul acesta nu mai primesc pensia nu știu care e motivul Sun la casa de pensi și nu i-mi răspunde nimeni.Am făcut declarația de certificat ca sunt vie .Acum îmi cere o procura sa desemneze pe cineva sa ma reprezinte în tara în momentul când eu nu sunt.
Confirmarea de primire, „AR”-ul este tipărit direct pe plic. Pensionarul prezintă CI/buletinul și semnează de primire. AR-ul se întoarce la expeditor, poșta sau casa de pensii. Cum face poștașul, rupe plicul și-ți dă doar decizia? Păi nu e în regulă! Plicul este al pensionarului, îi trebuie, în caz de contestare, la tribunal, cu data poștei de primire. Contestația se face în termen de 45 de zile de la data poștală a primirii. Cum dovedești această dată, dacă plicul se returnează?