AcasăSOCIALPericol maxim. Pământurile României, infestate cu pestă porcină africană

Pericol maxim. Pământurile României, infestate cu pestă porcină africană

În pământurile din țara noastră au fost îngropați peste două milioane de porci cu pestă porcină africană, din 2018 până în prezent. Medicii veterinari atrag atenția că este posibil ca virusul să supraviețuiască în timp, chiar și îngropat. Mai mult, în Tulcea și în zonele limitrofe, unde au fost uciși cei mai mulți porci, pânza freatică se află la un metru adâncime, ceea ce înseamnă că și apa a fost infestată.

Medicii veterinari avertizează că masacrul porcilor domestici din țara noastră și îngroparea a milioane de animale au făcut ca pământurile și chiar apele să fie infestate cu virusul pestei porcine africane. În celelalte state din lume, pesta porcină africană a fost eradicată prin arderea cadavrelor și apoi îngroparea lor. În România însă s-a negociat cu primarii localităților pentru a se stabili un loc de îngropare a animalelor ucise, în condițiile în care nu s-a studiat cât timp supraviețuiește virusul în pământ și în apă.

”Sunt peste două milioane de porci îngropați în România din 2018 încoace. Din punctul meu de vedere, la nivel de fermă, ar fi trebuit să aștepte, să vadă ce se întâmplă, sau să taie porcii. Suntem atât de bogați, încât să ne permitem să-i îngropăm? Nu mai vorbesc de cheltuielile pentru îngropare, nu mai vorbesc de faptul că ai îngropat porcul, dar virusul ăla rămâne în pământ și nu știe nimeni la ora asta în cât timp se distruge sau dacă se distruge vreodată. Au fost zone , cum ar fi Tulcea, de exemplu, unde pânza freatică era la un metru sau doi metri. Și poate să iasă oricând de acolo”, ne-a declarat dr. Mihai Terecoasă, fost director executiv al DSVSA Prahova. Deși prigoana în România a fost împotriva porcilor domestici, adevărații vectori ai transmiterii virusului pestei porcine africane sunt porcii mistreți. Aceștia nu au fost împușcați de către vânători, iar legiuitorii s-au ferit să scoată acte normative în acest sens.

Mistreții au căpătat imunitate

Potrivit medicilor veterinari, mistreții par a fi căpătat imunitate la pesta porcină africană. În fondurile de vânătoare afectate de virus au fost descoperiți, recent, porci mistreți foarte tineri, ceea ce înseamnă că adulții au supraviețuit și au procreat.

”Porci mistreți mai avem foarte puțini, că au murit mulți din cauza pestei porcine africane. Unde am avut caz de pestă porcină într-un fond de vânătoare, au murit toți porcii. Însă se pare că vierul și scoafa au trecut prin boală și au căpătat imunitate. Sunt fonduri de vânătoare în care nu mai existau porci din cauza pestei porcine africane și au apărut porci de șase luni, de un an, fără să mai fie declarate alte cazuri de pestă. La mistreț, dacă găsești unul pozitiv în fondul de vânătoare, nu se respectă legea, să împuști totul pe o rază de 13 kilometri, nu s-a făcut niciodată la noi treaba asta. Se pare că mistreții au căpătat o imunitate pe care nu o au porcii domestici. De fapt, nu avem de unde să știm dacă și aceștia ar avea imunitate, pentru că am omorât toți porcii. Dacă găsești un porc domestic pozitiv într-o fermă sau într-o curte, omori totul. Porcii domestici nu au fost lăsați să treacă prin boală. Bun, este bolnav, a ieșit pozitiv, hai să-l lăsăm, să vedem, trăiește sau nu trăiește. S-a confirmat un caz, omori toți 30.000 sau 50.000 de porci din fermă”, ne-a precizat fostul director executiv al DSVSA Prahova, dr. Mihai Terecoasă.

Măsuri direcționate greșit

În loc să ia măsuri împortiva mistreților, care transmit virusul pestei porcine africane, guvernanții și parlamentarii s-au îndreptat împotriva porcilor din gospodării, care sunt doar vectori intermediari. Toate statele care au avut pestă porcină africană au distrus întreaga populație de porci mistreți, numai în România aceștia încă se mai deplasează nestingheriți. ”În fondurile de vânătoare unde au fost confirmate cazuri de pestă porcină africană, vânătoarea este interzisă. Cred că este o ambiție a celor de la fondurile de vântoare să nu împuște mistreții, în ideea în care poate trec prin boală sau nu apare și la ei și, peste câțiva ani de zile, dau drumul la vânătoare și scot un ban”, ne spune dr. Mihai Terecoasă. Acesta arată că riscul esta ca România să nu mai primească bani de la UE pentru despăgubirile din pesta porcină africană, pe motiv că nu s-au luat măsuri împotriva porcilor din gospodării, în condițiile în care eradicarea mistreților ar fi rezolvat problema.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.501 afisari

7 COMENTARII

  1. Ce aberatii ! Virus ADN dublu catenar sa reziste pe cadavre ani de zile ! Halo, halo – invelisul oricarui virus e alcatuit din protomeri. Adica proteina ! Orice proteina se denatureaza in mediul extern ! Orice virus e distrus de modificari de ph, temperatura, detergenti / sapun…
    Nu rezista ca ciupercile !

  2. Vine Craciunul, este normal sa apara pesta borcina. Carnea din Jarmania este sanatoasa, cumparati de acolo sclavetilor.

    • Sursa ,ni se trage tot de la ucrainieni pe care tot iam ținut în brate cu yot felul de ploioase, în timp ce aia fac pisul pe noi

  3. Sperăm ca pesta porcină să existe numai în Județul Ilfov respectiv numai în ” municipiilii” București

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger