Veşti bune pentru pensionari. Ei primesc câte 250 lei înaintea de recalcularea „lefurilor”, de la 1 septembrie 2024.
Peste 3.000.000 de pensii vor crește în medie cu 800 – 1000 de lei.
Banii, pe cardul de alimente
Dar, până la majorările de pensii din toamnă, un număr de 2.000.000 de pensionari vor primi un ajutor de 250 de lei de la stat. Banii se dau pe cardul de alimente în perioada 15 august – 29 august.
Interesant este că acești bani se dau pensionarilor care au cele mai mari șanse să nu ia bani în plus la recalculare, conform Newsweek.
Principalul criteriu pentru a primi acești bani sunt acela ca pensionarii să aibă o pensie mai mică de 2.000 de lei pe lună.
Cum calculezi singur majorarea pensiei
Ministrul Muncii le-a explicat pensionarilor, în exclusivitate la România TV, cum să își calculeze singuri majorarea pensiei.
„Pensionarii se uită la punctul G din decizie şi pot calcula punctele de stabilitate pe care le au. Înmulțim totalul punctelor cu 81 de lei, fiindcă noua lege are componente importante care țin de contributivitate și recompensa unei perioade lungi în care s-a lucrat.
Legea stipulează că nicio pensie nu scade, dacă la recalculare e mai mică, ea rămâne la valoarea de dinainte recalculării.
Prin urmare pe noua lege, indiferent de când ai ieșit la pensie, formula prin care se regăsesc punctele de contributivitate, de stabilitate și valoarea punctului de pensie ne va duce la un sistem de echitate”, a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu la Romania TV.
Care este formula de calcul
- VPR x Număr total de puncte.
- VPR (valoarea punctului de referință) = valoarea punctului de pensie (2.032 lei) împărțit la 25 = 81 lei.
- Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte asimilate/necontributive.
- Noutatea în cadrul formulei o reprezintă numărul de puncte stabilitate acordate pentru anii contributivi (peste 25 de ani).
- Astfel: 0,50 puncte /an pentru anii din intervalul 26-30 inclusiv; 0,75 puncte/an pentru anii din intervalul 31-35 inclusiv; 1 punct/an pentru anii din intervalul 36-40-etc.