Cauta

Pelerinaj în Capitală, la racla cu moaștele Sfântului Nectarie

Pelerinaj în Capitală, la racla cu moaștele Sfântului Nectarie - Ziarul National

Pelerinaj în Capitală, la racla cu moaștele Sfântului Nectarie (sursa foto: Facebook/Mănăstirea Radu Vodă)

La câteva săptămâni de când la Patriarhie s-a desfășurat – în condiții speciale, dat fiind contextul generat de pandemia COVID, pelerinajul de Sfântul Dimitrie, ocrotitorul Bucureștilor – credincioșii pot veni, de sâmbătă începând, la Mănăstirea Radu Vodă, pentru a se închina la racla cu moaștele Sfântului Nectarie, ocrotitorul sfântului lăcaș.

Cu două zile înainte de sărbătoarea Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina (9 noiembrie), racla cu moaștele Sfântului a fost scoasă – sâmbătă la ora 11 – și așezată în baldachinul din curtea lăcașului de cult, alături de moaștele Sfântului Efrem cel Nou, aflate de asemenea la Mănăstirea Radu Vodă, astfel ca toți credincioșii care doresc să poată să vină să se închine și să se roage.

Credincioșii sunt sfătuiți să respecte deciziile autorităților, privind purtarea măștii de protecție și respectarea distanței fizice. „Având în vedere contextul social actual și dorind o bună rânduială a sărbătorii vă îndemnăm să vă închinați sfintelor moaște atât în zilele precedente sărbătorii, cât și după”, au transmis reprezentanții așezământului monahal, citați de basilica.ro.

Credincioșii care vor să treacă pe la raclă pot face acest lucru până luni, 9 noiembrie, ziua hramului Mănăstirii, după slujba Privegherii, orele 22:00, conform aceleiași surse.

An de an, pe 9 noiembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, considerat ”este grabnic vindecător de cancer și de alte boli grave”, conform creștinortodox.ro. Sfântul a trecut la cele veșnice în data de 8 noiembrie 1920, respectiv în urmă cu un secol.

Ultimele stiri

  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Vine bula inteligenței artificiale? Temeri pe Wall Street
  • Exit mobile version