Cauta

Patru copii și o femeie, răniți într-un accident. Mașina în care se aflau a derapat, lovind un copac

sursa foto: gorjeanul.ro

O mașină în care se aflau o femeie și patru minori a fost implicată într-un accident, în Gorj. Atât șoferița, cât și cei patru copii au avut nevoie de îngrijiri medicale.

O femeie în vârstă de 34 de ani, care conducea un autoturism pe DN 67B Cărbuneşti, şi patru minori, pasageri în autovehicul, au fost răniţi duminică seara, potrivit Agepres. S-a întâmplat după ce maşina lor a derapat şi a lovit un arbore de pe marginea drumului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Primele detalii anunțate de polițiști

Accidentul de pe pe DN 67B Cărbuneşti a fost anunțat la 112. Astfel că la fața locului au ajuns atât cadre medicale, cât și polițiștii. Conform poliției, patru minori – două fete și doi băieți, cu vârste între 10 și 15 ani – au fost răniți.

Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului a reieşit faptul că o femeie, în vârstă de 34 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism din direcţia localităţii Licurici către Cărbuneşti, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore aflat pe partea dreaptă a drumului.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a altor 4 pasageri minori (două fete de 10 şi 15 ani şi doi băieţi de 11 şi 10 ani), cu toţii fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto deţinea permis de conducere corespunzător şi urmează să îi fie prelevate mostre biologice de sânge”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Exit mobile version