Cauta

Patru copii s-au urcat pe acoperișul Sălii Polivalente din Botoșani/Au intervenit pompierii și i-au coborât

sursa foto: ISU Botosani/Facebook

Patru adolescenți care ajunseseră pe acoperișul Sălii Polivalente din municipiul Botoșani, în prima zi din noul an, aparent în căutare de distracție, au fost coborâți, cu bine, de către pompierii care au fost chemați de un locatar din zonă. Omul a realizat potențialul de risc și a solicitat prezența salvatorilor.

Patru băieți care s-au urcat, din joacă, pe acoperișul Sălii Polivalente din Botoșani au fost coborâți, în siguranță, de pe clădire cu ajutorul pompierilor care au intervenit la fața locului.

Un bărbat a sunat după ajutor la pompieri

Din joacă, cei patru băieți, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, s-au urcat pe acoperișul Sălii Polivalente din orașul Botoșani. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de luni. „Într-un moment de neatenție, oricare dintre ei ar fi putut să alunece și să cadă de la o înălțime de aproximativ 20 de metri.

Un bărbat care locuiește în zonă i-a văzut pe acoperiș, a realizat pericolul și a sunat după ajutor la pompieri”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani, luni seară, 1 ianuarie.

După ce au primit sesizarea, pompierii au mers la fața locului, cu o autospecială dotată cu scară. Și au reușit să-i dea jos, cu bine, de pe acoperiș, pe cei patru băieți. „La caz a ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu autospeciala de salvare de la înălțime. Cei patru băieți au fost coborâți, în siguranță, de pe clădire”, anunță ISU.

Urmează ca Poliția să stabilească cum au ajuns pe acoperiș – precizează aceeași sursă.

Ultimele stiri

  • Răzvan Lucescu – titlul de campion cu cel mai înalt grad de dificultate
  • Primarul Capitalei, Nicuşor Dan: „Am nenumărate lucruri pe care mi le reproşez” – VIDEO
  • Nicolae Ciucă îşi lansează cartea: Sunt gândurile mele despre ce a însemnat tranziția de la om de armată la om politic
  • Incident șocant la Parchetul Vaslui: o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă
  • Ce acte trebuie să duci statului dacă vrei o pensie mai mare. Veste de la Simona Bucura-Oprescu
  • Ai grijă unde bei berea la mare! Poţi primi o amendă de 1.500 euro
  • Miron Cozma, audiat la PG: „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu. Nu a existat Mineriadă”
  • Ayatollahul Iranului amenință: „Dacă avem și cea mai mică dovadă, vom reacționa dincolo de orice imaginație!” (VIDEO)
  • Cât te costă o noapte de cazare la mare cu „Litoralul pentru toţi”. Programul, în perioada 31 mai – 20 iunie
  • Prețuri de lux la restaurantele din București. Cât costă să iei masa în oraș. De banii ăștia, faci un city-break la Milano!
  • Exit mobile version