Cauta

Patriarhul Daniel merge, de ziua sa, la Cotroceni. Klaus Iohannis îl decorează

(sursa foto: romania-actualitati.ro)

Aniversare la vârful Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhul Daniel împlinește joi, 22 iulie, vârsta de 70 de ani.

Și chiar în cursul acestei zile cu o semnificație aparte pentru liderul BOR, Patriarhul Daniel este așteptat la Palatul Cotroceni. Acolo unde, începând cu ora 17, este programată să înceapă o ceremonie în cadrul căreia Preafericitul Părinte Daniel va fi decorat de către șeful statului, Klaus Iohannis.

Slujbă Te Deum la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale

Totodată, în contextul în care Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea vârstei de 70 de ani, s-a aflat că joi, 22 iulie, ”la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârșită o slujbă de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni. La finalul acestei slujbe se va citi Actul Aniversar al Sfântului Sinod, la împlinirea vârstei de 70 de ani ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, conform basilica.ro.

Apoi, în sala Aula Magna din Palatul Patriarhei urmează să se desfășoare un Moment aniversar, în cadrul căruia vor fi prezentate mesaje ”din partea autorităţilor de stat, precum și din partea altor instituţii publice. În încheiere vor fi prezentate un volum şi un film aniversar”, indică aceeași sursă.

Luna trecută, înainte ca elevii să înceapă Evaluarea Națională și Bacalaureatul Patriarhul Daniel le-a transmis un mesaj de încurajare tinerilor care se pregăteau să dea piept cu emoțiile probelor din cadrul acestor examene naționale. ”Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul şi Lumina lumii, să vă inspire și să vă dăruiască speranţă, curaj, mult succes şi bucurie!”, a transmis, între altele, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – DETALII AICI.

Patriarhul Daniel conduce Biserica Ortodoxă Română încă din toamna anului 2007. Preafericitul Părinte Daniel, pe numele său de mirean Dan Ilie Ciobotea, s-a născut în 22 iulie 1951, în județul Timiș.

Ultimele stiri

  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Culmea obedienței. Europenii au știut că vaccinul Covid este periculos
  • Ce s-a întâmplat cu revoluția mașinilor electrice?
  • Stagflația bate la ușa celei mai mari economii din lume?
  • Lupul paznic la oi. Cum vor supraveghea giganții tehnologiei inteligența artificială?
  • Informațiile economice nu mai curg libere. Firmele de consultanță au nimerit pe un teren minat
  • Exit mobile version