AcasăSOCIALPăruială între două fete, în plină stradă! Martorii privesc, dar nu intervin...

Păruială între două fete, în plină stradă! Martorii privesc, dar nu intervin să le despartă/„Croșeu!”

sursa foto: captură video observatornews.ro

Din păcate, a apărut încă un incident în care copii, în acest caz două fete, ajung să se încaiere în văzul lumii, scenele fiind înregistrate, cel mai probabil, cu un telefon mobil de către colegi ai celor două „combatante”. În loc să intervină să le oprească pe fete, martorii privesc amuzați.

Imagini ce surprind o păruială între două fete, în plină stradă, au ajuns și în atenția oamenilor legii, după ce scenele au fost filmate și postate apoi pe internet. De această dată e vorba despre un episod violent ce s-a petrecut pe o stradă din Caransebeș, județul Caraș-Severin.

Păruiala, între două adolescente de 13 și 14 ani

Poliția s-a autosesizat și face cercetări, după ce imagini cu două fete de 13 și, respectiv, 14 ani care se bat pe stradă, în Caransebeș, au apărut în mediul online. Scenele s-au derulat recent, iar din imagini se poate vedea că păruiala a avut loc sub privirile altor adolescenți.

De altfel, polițiștii care au făcut deja primele verificări în acest caz au stabilit că incidentul ar fi avut loc luni, 11 martie. Așadar, chiar la începutul săptămânii. Pe strada Vasile Alecsandri din Caransebeș.

În înregistrarea ajunsă în mediul online se vede cum cele două fete se îmbrâncesc. Mai mult, se și se trag de păr. Totul, în timp ce alţi tineri privesc nepăsători, se amuză şi chiar le îndeamnă pe cele două să se lovească, potrivit observatornews.ro.

„Croșeu! Hai odată” – se poate auzi o voce de pe înregistrarea cu incidentul.

Anunțul polițiștilor

„În legătură cu imaginile postate în mediul online, în care apar două tinere agresându-se fizic în spațiul public, în municipiul Caransebeș, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin este împuternicit să facă următoarele precizări:

În urma vizualizării imaginilor, polițiștii s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, cele două tinere de 13 și 14 ani care apar în imagini fiind identificate. Din verificările efectuate, altercația ar fi avut loc în data de 11 martie 2024, pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Caransebeș”, au precizat reprezentanţii IPJ Caraş-Severin.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.

author avatar
Andrei Coman
348 afisari

2 COMENTARII

  1. ” asta mica de 11 ani
    pleaca de acasa….ma baga in pushcarie! ”

    -se plangea o doamna din etnia rromanes!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger