Cauta

Pârtiile din România, părăsite de turişti. Unde se mai schiază, totuşi, şi cât costă abonamentul

partie

Temperaturile ridicate din ultimele zile au alungat turiştii de pe pârtiile din România. Chiar şi pe cele care erau totuşi deschise, oamenii au schiat printre petice de noroi şi pete de soare.

Pârtiile de la Cavnic sunt printre puţinele deschise în nordul ţării, aşa că turiştii au venit de la sute de kilometri distanţă ca să găsească zăpadă.

Abonament pentru o zi: 150 lei

Zăpada are peste 60 de centimetri pe pârtiile din Cavnic, staţiune unde pachetele turistice pentru un cuplu costă de la 900 de lei pe noapte în sus. Iar abonamentul pentru o zi de schi este 150 de lei de persoană.

Preţul abonamentul pentru o zi pleacă de la 150 de lei.

Vremea de iarnă îşi face apariţia de marţi încolo, spun meterologii. Temperaturile vor scădea în toată ţara, iar la munte va ninge.

Părinţii, la schi în vacanţa elevilor

Elevii se pregătesc de vacanța de schi, dar prea vor avea parte de distrație în zăpadă. Vacanța mobilă din luna februarie 2024 a fost fixată astfel:

– în perioada 12 – 18 februarie 2024 (2 judete): Satu Mare și Bistrița-Năsăud.

– în perioada 19 – 25 februarie 2024 (26 judete): Bihor, Sălaj, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Ilfov, Municipiul București, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Galați, Covasna, Harghita, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani.

– în perioada 26 februarie – 3 martie (14 judete): Alba, Arad, Timiș, Maramureș, Suceava, Mureș, Sibiu, Brașov, Bacău, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Tulcea, Constanța.

Salvamontiştii din Prahova au anunţat duminică seară că au avut nouă intervenţii în acest final de săptămână, una dintre ele pentru recuperarea a două persoane. Neechipate corespunzător, acestea s-au aventurat pe un traseu dificil, închis pe timp de iarnă.

Ultimele stiri

  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Exit mobile version