Cauta

Parlamentul se aliniază. Algele vor deveni mâncarea de bază a românilor

Parlamentul se aliniază. Algele vor deveni mâncarea de bază a românilor - Ziarul National

Românii și europenii, transformați, cu forța, în vegetarieni

Algele, ieftine, ușor de cultivat și ecologice, vor deveni mâncarea de bază a românilor, dar și a europenilor. Directiva a fost dată de UE, iar Camera Deputaților a aprobat-o fără comentarii. În fapt, alimentul va fi, probabil, singurul accesibil, având în vedere costurile exagerate ale carburanților și, mai ales, politica ecologică în agricultură impusă de Comisia Europeană, care vizează eliminarea totală a pesticidelor și a îngrășămintelor.

Într-un ritm amețitor, conducerea UE împinge populația europeană spre foamete. Pentru că orice produs din carne este poluant, singura sursă de hrană va fi cea vegetariană, iar mai-marii Uniunii Europene au și găsit hrana viitorului apropiat. Este vorba despre alge, ca sursă de hrană neconvențională pentru Europa, care vor fi produse prin cooperare cu parteneri internaționali cu experiență. Comunicarea Comisiei Parlamentului European și a Consiliului European privind garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare, care recomandă, printre altele, hrănirea cu alge a populației europene, a fost asumată, fără comentarii, de Camera Deputaților. În aceeași comunicare se recomandă sprijinirea diversificării culturilor agricole, pentru a se asigura cetățenilor un aport echilibrat de fibre, vitamine și minerale, precum și garantarea pe termen lung a unei alimentații sănătoase, la costuri accesibile, făcându-se referire tot la produse vegetale. Totodată, s-a convenit și asupra susținerii programului de sprijin de urgență al Uniunii Europene în favoarea Ucrainei, pentru a contribui la atenuarea suferințelor populației ucrainene cauzate de invazia rusă, prin asigurarea accesului la bunuri și servicii de bază.

Vine foametea

Parlamentul European a cerut și intensificarea eforturilor pentru accelerarea trecerii pe scară largă la producția ecologică de hrană, care nu utilizează îngrășăminte chimice și contribuie la bunăstarea animalelor. Așa cum au semnalat și fermierii, fără îngrășăminte și pesticide, producția agricolă va scădea la 30%, fapt care va aduce Uniunea Europeană la nivelul Africii. Ieri, Comisia Europeană a propus reducerea cu 50 % a utilizării pesticidelor chimice și a riscului aferent acestora până în 2030. ”Noile norme privind pesticidele chimice vor reduce amprenta de mediu a sistemului alimentar al UE, vor proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor și a lucrătorilor agricoli și vor contribui la atenuarea pierderilor economice pe care le înregistrăm deja din cauza deteriorării sănătății solului și a pierderii polenizatorilor cauzată de pesticide”, arată Comisia Europeană.

Fără pesticide în zonele sensibile

Organismele europene au anunțat că pesticidele vor fi interzise în toate zonele sensibile. Astfel, nu va mai fi permisă utilizarea pesticidelor în locuri precum zonele verzi urbane, inclusiv parcuri sau grădini publice, terenuri de joacă, școli, zone recreative sau sportive, trasee publice și zone protejate în conformitate cu Natura 2000, precum și orice zonă sensibilă din punct de vedere ecologic care trebuie conservată pentru polenizatorii amenințați. ”Aceste noi norme vor contribui la înlăturarea pesticidelor chimice din imediata noastră apropiere în viața de zi cu zi. De asemenea, Comisia va propune în curând, pentru prima dată, o măsură care să dea curs angajamentului de a ține seama de considerentele de mediu de la nivel mondial atunci când va decide cu privire la limitele maxime de reziduuri din produsele alimentare. Cu timpul, alimentele importate care conțin reziduuri cuantificabile de substanțe interzise nu ar mai trebui comercializate în UE. Astfel se va putea crea un cerc virtuos, iar țările terțe vor fi încurajate să limiteze sau să interzică, de asemenea, utilizarea acestor pesticide, deja interzise în UE”, potrivit comunicatului Comisiei Europene.

Ultimele stiri

  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • Exit mobile version