AcasăSOCIALParlamentul declară război hoților

Parlamentul declară război hoților

Infracțiunile de furt nu vor mai putea scăpa nepedepsite prin împăcarea părților și achitarea prejudiciului, a decis ieri Camera Deputaților. Măsura va conduce la un val de arestări și de încarcerări, având în vedere că cei mai mulți hoți scăpau fără să li se întocmească un cazier, atrag atenția polițiștii de la Sindicatul Europol.

În ultimii șase ani, polițiștii nu au mai putut întocmi dosare penale pentru furtul calificat, din cauza împăcării părților în urma presiunilor făcute asupra victimelor. Astfel, fenomenul furturilor a luat o amploare fără precedent, în absența unor pedepse aplicate infractorilor. ”Posibilitatea de împăcare a părților, în cazul infracțiunilor de furt, a reprezentat încă din anul 2014, de la modificarea Codului penal, una dintre problemele cu care s-au confruntat polițiștii, deoarece nu se mai putea realiza tragerea la răspundere penală a celor care comiteau  infracțiuni de furt și furt calificat, acestea fiind unele dintre cele mai comune infracțiuni înregistrate la nivelul unităților de poliție din țară, indiferent de valoarea prejudiciului cauzat, dar care generau un impact negativ asupra comunităților în care acest gen de fapte era comis, inducând în rândul cetățenilor de bună-credință o stare de temere. Deși am luat atitudine și am semnalat aceste impedimente în realizarea procesului de combatere a infracțiunilor contra patrimoniului, încă din anul 2017, când polițiștii din teritoriu au constatat că ajung să muncească în van, Parlamentul a reușit să aducă modificări Codului Penal, după mai bine de trei ani”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.

Plăteau să scape de închisoare

Deși pedeapsa pentru furtul calificat putea merge până la șapte ani de închisoare, achitarea prejudiciului sau înapoierea bunului înlătura orice fel de răspundere penală a infractorilor. ”În ultimii ani, polițiștii din cadrul structurilor judiciare, după ce identificau autorii furturilor comise prin moduri de operare precum: furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopţii, de o persoana mascată, deghizată sau travestită, furtul prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional sau de către o persoana având asupra sa o armă, nu reușeau să angreneze răspunderea penală pentru faptele comise de aceștia, întrucât se împăcau cu persoanele vătămate prin achitarea prejudiciilor cauzate. Pentru acest genuri de infractori, deoarece erau greu de prins, în cadrul procesului penal se investeau resurse umane, logistice și financiare destul de costisitoare, iar prin sacrificiile polițiștilor, ca să nu mai vorbim de nopțile nedormite, se reușea identificarea și probarea activității acestora. Însă de fiecare dată se ajungea într-un cerc vicios în care constatam că eforturile colegilor noștri erau egale cu zero, deoarece intervenea împăcarea părților, hoții nemaiputând fi trași la răspundere penală, motiv pentru care nici măcar activitatea lor infracțională nu putea fi înregistrată în cazierul judiciar”, a declarat Dănuț Saltelechi, vicepreședinte al Sindicatului Polițiștilor Europol.

Fără pedepse pentru anumite furturi

Imposibilitatea înlăturării răspunderii penale se aplică furturilor din mijloace de transport în comun, în timpul nopții, comise de o persoană mascată, deghizată sau travestită, prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, precum și prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere. Totodată, nu pot scăpa de pedeapsă cei care comit furturi prin violare de domiciliu sau sediu profesional și cei care folosesc arme. În schimb, pot scăpa nepedepsiți prin achitarea prejudiciului cei care fură bunuri din patrimoniul cultural, țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă, componente ale sistemelor de irigații, componente ale rețelelor electrice, precum și instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.114 afisari

6 COMENTARII

  1. Adică niște hoți declară război altor hoți. Merge și așa, poate se mai împuți(nează).

  2. Parlamentul declara razboi hotilor, adica liberalilor de la guvernare, ce tare
    Sho pe ei fratilor, sa plece sa ne lase
    Guvern de ciocoflenderi alcoolisti

  3. Anonimule de la 15.56.42 ai grija sa nu te culci sanatos si sa nu te trezești Doamne fereste mort dimineata. ???Sunt vai mama lor…

  4. Televizoare pe motorina, ce ma liberali nu fura ?
    Fura mai abitir ca PSD-istii, au o scoala -n ei Oxford , pa bune

  5. pai si nu vad descinderi la guvern,parlament,primarii,consilii judetene etc …nababii cu afaceri din bani publici…fudatii ca cea a lui arafat ,tataru ,streinu,rafila !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger