Cauta

Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor

Un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor

Părinţii care au aflat de setul de reguli impuse de un restaurant din Bucureşti pentru copii s-au arătat deranjaţi de decizia administratorilor.

Localul le interzice celor mici să se ridice de la mese în timpul vizitei pentru a nu „perturba experienţa culinară” a celorlalţi clienţi, aşa cum scrie în anunţ.

Regulile au scindat părinţii

Iniţiativa restaurantului a schindat părinţii: unii consideră că decizia este una bună, alţii consideră absurdă situația. În anunţul localului scrie negru pe alb că cei mici trebuie să rămână aşezaţi la masă pe toată durata vizitei.

Motivul ar fi prevenirea unor accidente și că alergarea copiilor printre mese poate perturba experiența culinară, ceea ce poate duce la nemulțumiri și plângeri din partea altor clienți, se mai arată în anunț.

Care au fost reacţiile clienţilor?

O persoană a scris ironic că se miră cum „nu au pus la intrare și niște lese pentru aceste pericole publice cu dinți de lapte”. Un alt internaut a spus că este absurd să le ceri părinților să fie gardieni pe timpul șederii la restaurant.

În scurt timp postarea a făcut zeci de comentarii, cele mai multe fiind contra regulii.

Restaurantul se află în centrul Bucureştiului, iar oamenii care vin aici sunt anunţaţi încă de la intrare de regulamentul intern care prevede ca cei mici să nu părăsească scaunul pe timpul şederii. Conducerea restaurantului nu a vrut să explice public, potrivit antena3.ro.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version