În situații de urgență, precum condiții meteorologice nefavorabile, calamități naturale sau alte evenimente neprevăzute care pot perturba cursurile școlare sau activitatea didactică, părinții pot primi zile libere plătite de angajatori pentru a-și lua copiii acasă pe durata închiderii unităților de învățământ.
Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul pe care îl au, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie. Zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemuncă.
Pentru a beneficia de acest drept, persoanele trebuie să fie părinți sau tutori legali ai copiilor, să aibă contract individual de muncă și să respecte procedura legală pentru a solicita zile libere numai în situații excepționale. Se acordă zile libere numai unuia dintre părinți: mama sau tata.
Care sunt prevederile
Potrivit legii nr. 19 din 14 martie 2020, se acordă zile libere unui dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităților de învățământ unde sunt înscriși. Cursurile pot fi suspendate ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, a catastrofelor naturale sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.
De asemenea, vor primi zile libere numai părinții copiilor cu vârste de până la 12 ani, înscriși la unități de învățământ. De asemenea, li se pot acorda zile libere plătite părinților sau tutorilor pentru copiii sau tinerii cu dizabilități, cu vârsta de până la 26 de ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ.
Părintele sau tutorele legal nu are voie să muncească la domiciliu și nici să efectueze telemunca în acest interval, căci potrivit prevederilor, trebuie să-și îndeplinească sarcinile de reprezentant legal care are în îngrijire, supraveghere și întreținere un minor sau o persoană adultă cu grad de handicap grav.
Angajații care NU pot solicita zile libere
Părinții care nu au dreptul la zile libere sunt cei care lucrează în sistemul de ordine publică, apărare și sistemul medical. Aceștia vor primi un spor la salariu – suma care li s-ar fi cuvenit dacă rămâneau acasă prin zile libere plătite.
De asemenea, indemnizația se acordă doar condiționat, scrie avocatnet.ro. Astfel, doar unul dintre părinți are dreptul să primească aceste zile libere plătite.
Părinții pot sta acasă cu copiii, dacă școlile sunt închise din cauza vremii. Care sunt condițiile