Vești bune pentru părinți! Aceștia ar putea primi cu până la 3.500 de lei mai mult pentru creșterea copilului, astfel suma ar putea ajunge la 12.000 de lei lunar. Ei trebuie să îndeplinească însă anumite condiții pentru a intra în posesia acestor bani.
Indemnizațiile pentru creșterea copiilor pot crește semnificativ.
Suma ajunge și la 12.000 lei
În acest fel, suma pe care o vor primi aceștia ar putea ajunge până la 12.000 de lei. Acest lucru înseamnă o majorare de 3.500 de lei, având în acest fel mai mult decât în prezent.
Însă, dacă vorbim de cele mai mici indemnizații pe care statul le oferă românilor, acestea ar putea crește până la 1.800 de lei. Evident, acest lucru înseamnă o majorare de 300 de lei, însemnând astfel mai mult decât se arată în prezent.
Acest nou proiect de lege are în vedere creșterea cuantumului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Astfel, se vrea o majorare de la 8.500 de lei la 12.000 de lei.
Ce condiții trebuie să îndeplinească
Guvernul a decis majorarea indemnizației pentru creșterea copilului în luna august 2017, susțin inițiatorii acestui proiect. Acesta a fost făcut prin Ordonanța de Urgență nr. 82. Însă, de atunci și până în prezent, cuantumul maxim al indemnizației pentru creșterea copilului a rămas neschimbat. Acesta se află la aceeași valoare de 8.500 de lei.
”Nivelul prezent al cuantumului maxim al indemnizației pentru creșterea natalității, raportat la cel al taxelor și impozitelor plătite de către cei care au salarii peste medie, reprezintă un factor descurajator.
Credem cu tărie că cine plătește taxe și impozite mari pe venituri din muncă trebuie încurajat și/sau încurajată și în ceea ce privește întemeierea unei familii, prin alocarea unei indemnizații corecte în raport cu contribuțiile personale plătite de-a lungul timpului către statul român.”, potrivit Institutului Național de Statistică.