AcasăSOCIALParada militară de 1 decembrie, din Capitală, în format restrâns. Anunțul MApN

Parada militară de 1 decembrie, din Capitală, în format restrâns. Anunțul MApN

Parada militară de 1 decembrie, din Capitală, în format restrâns. Anunțul MApN (sursa foto: Bogdan Aron Pantilimon/Facebook -Ministerul Apărării Naționale, România)

Ziua Națională va fi marcată, în acest an, printr-o paradă militară ce urmează să aibă loc în București, la Arcul de Triumf. În condiții restrânse, dat fiind contextul generat de situația COVID.

Cu doar câteva zile rămase până la evenimentul din 1 decembrie, Ministerul Apărării Naționale a anunțat ce s-a stabilit în privința deja tradiționalei parade militare din Capitală, din 1 decembrie, o zi importantă pentru români. S-a aflat când urmează să înceapă parada militară, dar și ce efective vor participa la defilarea de la Arcul de Triumf.

„Detașamente de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și mijloace tehnice terestre și aeriene vor participa miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti.

Ceremonia se va desfășura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcție de situația pandemică de la momentul desfășurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, s-a transmis luni, 22 noiembrie, din direcția MApN-ului, prin intermediul unui comunicat de presă.

21 de salve de tun și depunere de flori

Șeful statului urmează să fie prezent la evenimentul din Capitală și va depune o coroană de flori.

„La începutul ceremoniei se va intona imnul național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, precum și a victimelor virusului SARS-CoV-2 și păstrarea unui moment de reculegere”, se mai precizează în comunicat.

Ce s-a mai stabilit

De asemenea, s-a mai anunțat un aspect. Și anume: „Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns”.

De asemenea, s-a mai precizat că drapelul național, tricolorul, va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Conform MApN, repetiția generală de la Arcul de Triumf va avea loc duminică, 28 noiembrie, începând cu ora 10.00.