Premierul Florin Cîțu a anunțat o reducere a aparatului bugetar. Șeful Executivului s-a referit la acele companii de stat care au înregistrat pierderi financiare. În pericol sunt angajați de la CFR, TAROM, dar și din multe ministere, primării și consilii județene.
Așadar, mii de bugetari sunt în pericol să-și piardă locurile de muncă, după ce Cîțu a cerut companiilor aflate pe minus în 2020 să vină cu un plan clar de restructurare. Iar asta înseamnă concedieri în masă.
CFR Călători, CFR Marfă, CFR Infrastructură și Tarom pregătesc restructurări
CFR Călători, CFR Marfă, CFR Infrastructură, dar și Tarom sunt companii de stat care au înregistrat pierderi financiare în ultimii ani. De aceea, vor trebui să mai reducă din angajați.
Astfel, CFR Călători are 12.000 de angajați. Compania a avut pierderi, în 2020, de peste 300 milioane lei, potrivit Antena 3. CFR Călători a început restructurările încă de anul trecut, dar concedierile vor urma și în perioada următoare.
Și CFR Marfă, care are aproximativ 4.000 de angajați, a avut pierderi impresionante în 2020, de 150 de milioane de lei.
Tarom a avut, în 2020, pierderi de 454 milioane lei. Dintr-un total de 1.500 de angajați, 500 vor fi concediați.
Se anunță concedieri masive și în primării, dar și consilii județene. După ce la sfârșitul anului s-a anunțat că salariile bugetarilor vor fi înghețate, se pare că mulți dintre angajații la stat vor rămâne fără locuri de muncă, deoarece premierul vrea să reducă din costurile bugetare.