Cauta

Panică la un spital din Buzău, din cauza unei degajări de fum. 18 oameni, evacuați

sursa foto: sansanews.ro

A fost alertă la un spital din Buzău, vineri, 9 februarie, pompierii fiind chemați de urgență. Din primele informații, spaima a fost provocată ca urmare a unei degajări mari de fum. În primă fază, au existat temeri că ar fi izbucnit un incendiu.

A fost forfotă în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău. Mai multe persoane au fost evacuate din incinta unei secții a unității spitalicești. Între timp, pompierii au intervenit la fața locului.

Astfel, 18 persoane aflate în Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău au fost evacuate, vineri, în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen, cu degajare mare de fum, conform news.ro.

Pompierii au ajuns la fața locului

Din câte a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, un incendiu a fost anunţat la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău. Ca urmare, mai multe autospeciale au fost mobilizate și trimise la fața locului.

La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul nu s-a confirmat, fiind vorba de o defecţiune la instalaţia de oxigen, cu degajare de fum.

E important de menționat faptul că 18 persoane din Secţia de Primiri Urgenţe au fost evacuate, dar că în urma incidentului nici o persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

alarma UPU Buzau

 

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version