AcasăSOCIALPanică într-un complex comercial din țară! Mai multe persoane, în grija medicilor....

Panică într-un complex comercial din țară! Mai multe persoane, în grija medicilor. Ce s-a întâmplat

Panică într-un complex comercial din țară! Mai multe persoane, în grija medicilor. Ce s-a întâmplat (sursa foto: ziarharghita.ro)

Echipaje medicale și de pompieri au intervenit de urgență, joi, în zona unui complex comercial din Gheorghieni, județul Harghita.

În primă fază s-a aflat că alerta s-a dat după ce în incintă s-a declanșat – din motive necunoscute încă – instalația de stingere a incendiilor cu pulberi.

În jur de 40 de persoane s-au autoevacuat din complexul comercial. Salvatorii au verificat apoi incinta, pentru a vedea dacă mai sunt oameni care să fi rămas în interior.

11 oameni au primit asistență medicală

(sursa foto: ziarharghita.ro)

Ulterior, s-a aflat că au fost mai multe persoane care au ajuns în atenția salvatorilor de la echipajele care au ajuns la fața locului. Și că au fost 11 oameni care au primit asistență medicală, unele dintre acestea urmând să fie duse la spital.

”Până în aceste momente, s-a acordat asistenţă medicală unui număr de 11 persoane (cu atac de panică şi inhalări de praf), dintre care patru de către echipajul SMURD şi şapte de echipajul SAJ. Din cele 11 persoane, şase au solicitat transportul la spital”, se menționează într-o informare a ISU Harghita, citată de realitatea.net.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse în incinta complexului comercial, până ca pompierii să părăsească zona, podelele dar și produsele de pe rafturi au fost acoperite cu o pulbere albă, ca urmare a declanșării instalației de stingere a incendiilor cu pulberi.

Rămâne de văzut ce vor stabili specialiștii cu privire la circumstanțele care au dus la producerea acestei situații.

288 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger