AcasăSOCIALPandemia ține migranții acasă

Pandemia ține migranții acasă

Numărul de permise de şedere emise a scăzut aproape cu jumătate în primul semestru în OCDE, situaţia fiind una „fără precedent”, subliniază un raport al organizaţiei, precizând că fluxurile migratorii internaţionale în zonă vor fi „extrem de scăzute” în 2020.

„Pandemia de COVID-19 a avut urmări majore asupra fluxurilor migratorii în primul semestru”, cu o diminuare de 46% a numărului de noi permise emise, chiar dacă această reducere „ar putea fi parţial compensată în al doilea semestru”, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din care fac parte aproape 40 de ţări dezvoltate. Scăderea nu constituie o supriză, în  contextul în care frontierele au fost închise, iar mobilitatea la nivel internaţional a fost perturbată timp de mai multe luni, în timp ce numărul de noi imigranţi permanenţi a rămas stabil în 2018 şi 2019 – circa 5,3 milioane pe an – afirmă Jean-Christophe Dumont, şeful Diviziei pentru migraţii internaţionale a OCDE.

Totuşi, impactul crizei variază mult de la o ţară la alta, notează Ouest Fr. Există multe ţări din OCDE, în special non-europene, unde fluxurile sunt practic zero, cum ar fi Australia, Japonia, SUA, Coreea de Sud.  „În Europa, dinamica este diferită. În Suedia, de exemplu, a existat o diminuare, dar mult mai redusă decât în alte părţi. Apoi, în ţări precum Franţa a existat o scădere extrem de mare a numărului de permise oferite, în special în aprilie, însă în iunie s-a revenit la nivelul de anul trecut”, a adăugat Dumont. În 2019, înainte de pandemie, numărul de imigranţi admişi din motive umanitare în ţările OCDE a scăzut cu 25%, o diminuare „în mare parte pusă pe seama SUA”, unde administraţia Trump a instaurat o înăsprire netă a politicii migratorii. Dimpotrivă, imigraţia lucrătorilor permanenţi este „în progresie puternică (+13% în medie)”, în special în Regatul Unit (+42%), Finlanda (+29%), Luxemburg (+29%) şi Franţa (+12%).

author avatar
Radu Jacotă Redactor
269 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger