AcasăSOCIALPandemia schimbă modul de acces la teatre, cinematografe şi restaurante. Cu ce...

Pandemia schimbă modul de acces la teatre, cinematografe şi restaurante. Cu ce va trebui să umbli la tine

horeca

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a avertizat că este foarte posibil ca viaţa socială a românilor să se schimbe, chiar şi după finalul pandemiei.

Oficialul Guvernului a precizat că, pentru accesul la teatre, cinematografe şi restaurante, am putea fi obligaţi să ne testăm anti-Covid în prealabil.

Este și testarea o soluție. E o variantă pe care o iau în calcul, nu o exclud deloc și chiar o discutăm în momentul acesta, să vedem cum poate fi operaționalizată„, a spus ministrul.

Întrebat dacă a găsit soluții pentru deschiderea restaurantelor în această perioadă, el a spus că soluția este vaccinarea.

Ca ministru al Economiei, nu pot decât să sper într-o deschidere cât mai rapidă a economiei, dar cu respectul tuturor normelor epidemiologice.

Nu noi facem aceste norme, sunt oameni specializați care înțeleg impactul lor și care au lucrat pe aceste reguli.

Ce pot să vă spun este că discut în fiecare zi cu colegii din Guvern modalități în care să putem redeschide în condiții de siguranță și sectorul HoReCa și toată economia„, a spus Năsui.

Claudiu Năsui a enumerat priorităţile

Deocamdată suntem la stadiul de discuție pentru a găsi soluții, atât cu industria, cât și cu Ministerul Sănătății și cu Ministerul de Interne.

Dar suntem în plin val 3 și prioritatea Guvernului este să trecem cu bine de acest val 3.

Prioritatea a doua este campania de vaccinare, pentru a combate epidemia cât mai repede, pentru că până la urmă, ca soluție durabilă pentru a deschide economia este doar vaccinarea„, a mai zis ministrul Economiei, Claudiu Năsui.

author avatar
Andrei Ștefan
320 afisari

4 COMENTARII

  1. dupa ce ala de la oms criminal decretat prin etiopia lui si care nici acum nu a ajuns sa spuna cauza mascaradei dar a instituito ,are sa fie la haules toti papagalii omenirii si mai ales astia europeni ce vor spune ???????ca au fost doar slugi si executanti sa ne omoare cu zile????????

  2. Nu va mai chinuiti,stam la noi acasa in fundul gradinii pe o patura ,respiram fara masca si citim o carte din biblioteca alor batrani.E mai sanatos.Lumea normala si sanatoasa poate trai si fara restaurante,teatre ci ce mai doriti .Sama vaccinez ca sa merg la teatru sa vad ,ce?Niste curve in curul gol care au trecut prin asternuturile asazisilor profesori sa promoveze si care isi spun actrite.Actori adevarati erau pe vremuri.

  3. Cel mai bine pentru noi ca presidentia guvernul si parlamentul sa faca teste anale covid ca in China. Vine domnul cu mânusa baga degetul de exemplu la Bangbucian intra si palma dar ne marginim la deget, ia 5 – 6 mostre le baga in moleculatorul atomic de analiza si in 3 minute iti spune esti sau nu esti. Daca esti se repeta testul de 2 ori pt siguranta noastra.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger