Cauta

Pandemia la sat, impact devastator asupra copiilor – peste 40% nu știu ce este școala online!

Pandemia în mediile defavorizate și-a spus cuvântul. Peste 40% dintre elevii din mediile defavorizate nu au făcut școală online. Peste 60% dintre părinți nu au lucrat, iar aproape jumătate nu au reușit să asigure alimente și produse de bază.

Trei din cinci părinți din mediile defavorizate de la sate nu au lucrat în perioada pandemiei, iar doi din cinci nu au reușit să asigure elementele și produsele de bază, în timp ce aproape jumătate dintre elevi nu au făcut școală online, potrivit unui studiu prezentat, marți, de World Vision România. Acesta arată că, în pofida măsurilor de izolare, suportul socio-emoțional al părinților pentru copiii lor a fost redus. O treime din părinți spun că nu au petrecut mai mult timp cu copiii lor în timpul stării de urgență.

Cercetarea World Vision România a fost realizată în perioada 10 mai-27 iunie 2020 și a fost întocmită pentru a realiza „o radiografie a bunăstării copilului din mediul rural în perioada pandemiei de COVID-19, urmărind trei aspecte esențiale: bunăstarea materială, cea emoțională și accesul la educație”.

Studiul a colectat informații din șase județe în care organizația derulează intevenții, De asemenea, acesta a inclus un chestionar adresat părinților și interviuri cu autoritățile școlare și locale.

Studiul realizat arată că la niciunul dintre capitolele urmărite copiii din mediul rural nu stau bine, iar pe măsură ce gradul de vulnerabilitate al unei familii creşte, nivelul de bunăstare emoţională şi educaţională a copilului scade considerabil.

Venituri lipsă și studiul online

Familiile vulnerabile nu și-au mai putut acoperi nevoia de alimente, produse de curățenie și igienă sau de medicamente. Aproximativ 19% dintre părinții care nu au mai lucrat și-au diminuat veniturile considerabil, din cauza concedierii, șomajului tehnic și imposibilități de a lucra 24/24.

În comunitățiile vulnerabile din județul Cluj, peste jumătate dintre părinți nu au reușit să asigure alimentele necesare sau le-au asigurat partial, iar aproape 14% dintre aceștia au declarant că gospodăriile lor nu au conexiune la Internet.

Aproximativ 40% dintre elevii din mediul rural nu au participat la ore online. Doar 64% dintre cadrele didactice au organizat ore online. Restul au trimis și exerciţii prin telefon, Whatsapp, Messenger ori teme printate copiilor, pentru că aceştia nu aveau mijloace de conectare online.

Peste 55% dintre părinţi nu au un dispozitiv digital pentru fiecare elev din familie. 60% dintre participanții la studiu (inclusive directori de școli) cred că procesul educațional va fi afectat din cauza pandemiei și materia trebuie reluată, 16% cred că starea emoțională a elevilor va fi afectată și 13% cred că riscul de analfabetism va crește ca urmare a crizei de COVID-19.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version