Piaţa imobiliară din România a luat-o razna. Nu din cauza preţurilor, pentru că deja asta nu mai e noutate, ci din perspectiva preferinţelor clienţilor.
Un alt mare oraş din România a depăşit Clujul la vânzări, clasându-se pe locul 2, după Bucureşti.
Apartamentele din Iaşi, la mare căutare
Iaşiul devine cea mai mare supriză imobliară de anul acesta. A întrecut Clujul la vânzările de case şi apartamente şi este pe locul doi, după Bucureşti.
Cele mai multe apartamente s-au vândut anul acesta în Bucureşti şi Ilfov, Iași, Timiș, Cluj, Brașov și Constanța, potrivit unui studiu SVN România. În capitala Moldovei s-au vândut cu 70% mai multe locuinţe faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut.
De exemplu, pentru un apartament de 2 camere, o tânără a plătit 60.000 de euro, plus alte 6 mii de euro pentru ocul de parcare. În total, 66.000 de euro.
Altfel, se poate şi mai scump. Un apartament cu două camere într-un bloc finalizat şi mobilat complet costă aproximativ 80.000 de euro.
Pentru cei care doresc un apartament mai mare, 3 camere, vor plăti pe puţin 90.000 de euro, plus încă 4.000 de euro locul de parcare.
Mai este profitabil să investeşti într-un apartament?
Analiştii financiari au observat că românii continuă să investească în imobiliare, „dragostea vieţii lor”. Oare cât de sigure și cât de profitabile mai sunt aceste investiții?
„Oamenii au actul respectiv acolo, au pereții, au apartamentul, îl văd, și atunci se gândesc că nimeni nu îi poate păcăli”, a spus Andrei Zaharia, trainer financiar.
Piaţa imobiliară aduce avantaje
„Imobiliarele vin cu avantaje și dezavantaje. Aici aș vorbi despre un principal dezavantaj, faptul că este nevoie de o sumă consistentă de bani ca să poți investi în imobiliare, în modul clasic.
La depozite te poți duce însă și cu 1000, 2000, 10.000 de lei, dar dacă te duci să cumperi un apartament cu banii aceștia, nu poți. Există modalități însă de a investi în imobiliare prin intermediul piețelor financiare cu sume mai mici.
Aici aș mai menționa un lucru, faptul că eu cumpăr apartamentul astăzi, de exemplu, iar peste 10 ani valoarea lui va crește cu 20.000 €.
Dar eu, ca să mă bucur de o creștere a randamentului, trebuie să vând acel apartament. Pentru că el degeaba a apreciat. Dacă eu nu-l vând, nu îmi asigură un plus de randament”, a spus analistul financiar la Antena 3.