Cauta

Operatorii de transport vor resetarea ASF și un preşedinte de partea consumatorului

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) pune accent pe solicitarea adresată Parlamentului României cu privire la destituirea întregului Consiliu al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi la numirea unei noi structuri de conducere al cărei preşedinte să fie actualul senator Daniel Zamfir – care a dovedit că se află de partea consumatorilor care au reclamat în nenumărate rânduri practicile abuzive ale firmelor de asigurări de la nivel național.

Reprezentanţii COTAR susţin că vor continua toate formele de protest demarate până când actualul Consiliu al ASF va fi destituit de către Parlament, deoarece mulţi dintre membrii acestuia se află în conflict de interese şi sunt incapabili să disciplineze piaţa financiară nebancară din ţara noastră.

Reiterând cele exprimate în urmă mai bine de o săptămână, Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR susţine: „Rugăm factorii decidenţi din Parlamentul României să lase jocurile politice de-o parte, să renunţe în a tranzacţiona funcţii atât de importante, pentru că industriile afectate în anii de nefuncţionare a ASF, nu mai pot suporta alte experimente cu persoane numite exclusiv în baza unor negocieri politice. Halul în care a decăzut ASF este cauzat de exact aceste trocuri politice, din care au rezultat personajele total nepotrivite care conduc astăzi această instituţie anti-consumator şi cărora le cerem demisia de mai bine de două luni”. Reprezentantul COTAR precizează că este nevoie acută de o resetare de sistem în cadrul ASF, instituţie care pare că şi-a pierdut busola şi s-a transformat într-una care apără interesele unor companii şi unor persoane care sunt în conflict cu legislaţia în vigoare.

Alături de COTAR, resetarea ASF este susţinută de încă şapte organizaţii: APCONS – Asociaţia Pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor, AURSF – Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, ACLIDER – Asociaţia Constatatorilor şi Lichidatorilor de Daune din Evenimente Rutiere, APRD – Asociaţia Profesioniştilor în Regularizarea Daunelor, EAI – Asociaţia Expert Auto Independent, FSAB – Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci, PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare.

Reprezentanţii COTAR au depus vineri un memoriu la Parlament în care arată motivele pentru care trebuie demis actualul Consiliu al ASF. DETALII AICI.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • România, la reducere!
  • Liderii europeni, orbi și surzi
  • Coaliția amețiților
  • De ce avioanele Boeing sunt atât de importante în acordurile comerciale ale lui Trump
  • “Mami, pot pleca în Arabia Saudită?”
  • UE înfruntă risipa alimentară și moda rapidă
  • DEZVĂLUIRE-ȘOC: cum a donat FCSB milioane de lei către PSD!/Ce alt Becali apare pe lista sponsorilor de partid
  • Barcelona, pregătită de “blestemul” Kane?
  • China și-a arătat puterea militară. NATO nu se mai poate baza pe avantajul tehnologic din trecut
  • Exit mobile version