AcasăSOCIALObligativitatea purtării măștii se extinde și în vestul țării. Noi județe au...

Obligativitatea purtării măștii se extinde și în vestul țării. Noi județe au luat decizia!

masca de protectie

România devine roșie, după ce noi județe au hotărât să introducă obligativitatea purtării măștii de protecție și în spațiile deschise. Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă iau rând pe rând astfel de decizii, pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

De sâmbătă, purtarea măștii în spațiile deschise devine obligatorie și în județul Arad. În județul Satu Mare, masca este obligatorie în spațiile deschise aglomerate, cum ar fi piețele și târgurile.

Dolj este un alt județ care a luat o astfel de decizie. Masca devine obligatorie de astăzi în piețe și târguri, în zonele de așteptare pentru pasageri, indiferent de intervalul orar, dar și în zonele pietonale intens circulate din municipiul Craiova, în intervalul orar 20.00 – 02.00, în zona Centrului Vechi, în perimetrul delimitat de străzile Calea Unirii, A.I.Cuza, Mihail Kogălniceanu și Arieș, inclusiv pe sectoarele străzilor nominalizate aferente perimetrului delimitat, potrivit Agerpres.

harta

Purtarea măştilor de protecţie a devenit obligatorie în spaţiile deschise din judeţul Vrancea, după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea a adoptat o hotărâre în acest sens.

Aceeași măsură a fost decisă și în județul Giurgiu și Gorj. Masca este obligatorie în toate spațiile deschise, inclusiv pe stradă, din 1 până în 14 august, în toate localitățile din județul Iași. Purtarea măştii de protecţie în spaţii deschise va fi obligatorie și în judeţul Prahova începând cu data de 1 august, însă deocamdată doar în anumite intervale orare.

Masca, obligatorie și pe litoral

Măsura vizează și Litoralul românesc, una dintre cele mai aglomerate zone din țară, mai ales în weekenduri. În județul Constanța au fost anunțate măsuri speciale, atât în ceea ce privește purtarea măștii, cât și programul teraselor.

Masca a fost impusă și la Galați, județul despre care s-a spus că riscă să devină „noua Suceavă a României”. Județul Argeș a impus noi restricții, precum masca în aer liber și mai puțini călători în transportul în comun. Masca este fi obligatorie, începând de joi, în toate spațiile publice deschise din județul Dâmbovița.

Masca de protecţie este obligatorie de joi în toate spaţiile deschise aglomerate din judeţele Buzău și Vâlcea. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a decis obligativitatea purtării măștii de protecție în piețe și târguri, dar și pe arterele pietonale și în alte zone aglomerate din Brașov.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Alexandria, județul Teleorman, a decis ca purtatea măștii de protecție în spațiile deschise din municipiu să devină obligatorie. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Călărași a dispus mai multe măsuri printre care recomandarea de purtare a măştii de protecţie şi în spaţiile publice deschise din municipiu (pieţe, târguri, oboare, parcuri şi locuri aglomerate).

author avatar
Andreea Vlad
210 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger