AcasăSOCIALOameni evacuați, inclusiv copii, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din...

Oameni evacuați, inclusiv copii, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Constanța – VIDEO

Oameni evacuați, inclusiv copii, în urma unui incendiu produs într-un bloc din Constanța - VIDEO (foto: captură video)

A fost alertă, joi seară, în orașul de la malul mării, ca urmare a unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc aflat pe bulevardul I.C. Brătianu. Oamenii au ieșit din case, până când focul a fost stins și orice urmă de pericol înlăturată.

Incidentul s-a produs într-o locuință aflată la primul etaj al imobilului. Anunțați despre izbucnirea incendiului, pompierii constănțeni au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere, dar și cu două autoscări. De asemenea, au intervenit și echipaje medicale.

Nu mai puțin de 15 persoane – inclusiv trei copii – au fost evacuate de către pompierii ajunși la fața locului, conform antena3.ro. Alți 15 oameni au ieșit singuri din bloc. De asemenea, s-a aflat că au fost două persoane care au avut atac de panică, dar că acestea nu au dorit să fie duse la spital.

Din câte se poate vedea din imaginile surprinse până ca pompierii să încheie intervenția, a fost forfotă în zona blocului unde a avut loc incidentul. Locatarii au așteptat în stradă până ca salvatorii să stingă incendiul care a afectat apartamentul de la etajul 1 al imobilului respectiv.

Nu se știe ce anume a cauzat incendiul, însă cel mai probabil toate condițiile care au dus la producerea nedoritului episod vor fi stabilite de către specialiști.

Zilele trecute, se aflase că 31 de locatari au fost evacuați din bloc, iar trei oameni au fost duși la spital, ca urmare a unui incendiu ce a avut loc într-un apartament situat într-un bloc din Tîrgu Mureș.