Cauta

O spun specialiștii: ”Dacă renta să bagi gaze în toată țara o făcea Ceaușescu”

O spun specialiștii: ”Dacă renta să bagi gaze în toată țara o făcea Ceaușescu” - Ziarul National

Cîțu i-a condamnat pe români la frig

Soluția extinderii rețelei de gaze în aproape toate gospodăriile din România este una utopică, spun specialiștii din energie. Structura administrativă cu sate și case răsfirate și două treimi din teritoriu format din dealuri și munți fac ca investițiile în rețelele de gaze să fie falimentare. Cu toate acestea, fostul premier, Florin Cîțu, și-a asumat, prin PNRR, ca țara noastră să renunțe la încălzirea pe lemne din 2024. 

Aproape toți cei care s-au perindat prin ultimele guverne au repetat, mecanic, aceleași texte cu extinderea rețelei de gaze, astfel încât fiecare român să beneficieze de această sursă de încălzire. Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie HENRO, atrage însă atenția că extinderile de rețele nu se mai finanțează din fonduri europene.

”Ce se încearcă pe ultima sută de metri, din exercițiul financiar precedent, 200 de milioane de euro, este insignifiant la cât este de făcut. Avem cam o treime acoperită, probabil va mai fi extinsă rețeaua de gaze cu încă 5%-10%, dar să nu ne gândim că toate gospodăriile vor fi vreodată racordate. Este și o resursă epuizabilă, gazul este substituibil, costă și foarte mult până la urmă să duci în zone în care nu ai clienți, pentru că noi avem și structura asta administrativă cu sate și gospodării răsfirate. Și atunci bagi conducte de gaze pe sub pământ și acolo îți rămân îngropate, pentru că nu vor mai avea timp să se amortizeze și nu vor fi dispuși românii să plătească pentru gaze. Până la urmă tu faci rețeaua, dar nu știi dacă omul vrea să-și bage gaze în casă. Oricum o dai din analiza cost-beneficiu nu o să iasă bine. Dacă ar fi rentat să extinzi gazul în 80% din țara asta o făcea Ceaușescu. Dacă nici el nu a făcut-o, că nici nu conta, că erau bunurile poporului, înseamnă că sunt niște rațiuni care nu justifică. Ne comparăm cu Ungaria la gaze, dar Ungaria este o țărișoară în care trei sferturi este câmpie, dar noi avem două treimi dealuri și munți”, ne-a declarat Silvia Vlăsceanu, director executiv al HENRO.

De ce a fost ținut la secret PNRR-ul?

Sindicatele, patronatele și partidele din opoziție au tot cerut fostului premier Cîțu, la vremea respectivă, organizarea unei consultări publice pe marginea PNRR. Acest lucru nu s-a întâmplat și totul a fost ținut la secret. Acum aflăm cu stupoare că Florin Cîțu s-a angajat, în numele României, să interzică încălzirea pe lemne din 2024, fără absolut niciun plan sustenabil de a înlocui această sursă de energie. Actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, spunea că interdicția nu va intra în vigoare peste noapte.

”Acest lucru nu se va intampla peste noapte și este o recomandare la nivel de UE. Nu este țintită asupra României. Și cu siguranță trebuie să existe o perioada de tranziție, pentru a se găsi și a se implementa soluții. Nu va fi un lucru impus României peste noapte. Cu siguranță trebuie găsite soluții astfel încât și Transgaz și Romgaz să investească în rețele de distribuție de gaz, acolo unde nu există ”, a declarat Marius Budăi. Ba fix peste noapte înseamnă cei doi ani, având în vedere că nimic nu anunță extinderea rețelei de gaz pentru 3,5 milioane de gospodării, care se încălzesc acum pe lemne.

Strategia strategiilor

Dacă în proiectul de Strategie energetică a României 2019-2030, elaborat de PSD, se prevedea că încălzirea cu lemne din orașe va dispărea până în 2030, iar de la sate mult după această perioadă, în strategia guvernului liberal, pe 2020-2030, nu există nici măcar o referire la încălzirea pe lemne. În proiectul inițial al PSD-ului se arăta că aproximativ 90% din gospodăriile din mediul rural și 15% din cele din mediul urban se încălzesc preponderent cu lemn de foc. ”Până în 2030, rezultatele modelării indică o tranziție către încălzirea pe bază de gaz natural în mediul urban, renunțându-se treptat la încălzirea cu lemn. În mediul rural, fără măsuri suplimentare de sprijin, tranziția către încălzirea cu gaze va avea loc mult mai încet”, se preciza în strategia energetică a PSD.

Ultimele stiri

  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Exit mobile version