Guvernul a luat imediat măsuri, după ce profesorii au amenințat cu grevă generală din luna ianuarie, din cauza salariilor. Astfel că vineri, 17 decembrie, a fost adoptată ordonanța „trenuleț” care vizează unele măsuri fiscal bugetare pentru anul 2022.
Potrivit noii variante, salariile profesorilor vor crește și ele de la 1 ianuarie 2022, împreună cu unele categorii din sănătate.
„Dacă nu s-ar fi adoptat impactul brut asupra deficitului ar fi fost 97 miliarde de lei, iar prin echilibrul făcut prin măsurile de creștere a colectării, s-a făcut o economie la bugetul general consolidat de 87 miliarde de lei”, a spus ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Una dintre primele modificările importante este legată de salariile pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ. Proiectul inițial cuprindea majorări de salarii doar pentru unele categorii din sănătate.
Profesorii vor primi măriri de salariu
Câciu a precizat că noile salarii vor fi cu doar câteva procente mai mari.
„Brancardierii, infirmierele, salariile lor trebuiau aduse într-o zonă de recuperare. Nu este ceea ce trebuia. Nu putem mai mult pentru că suntem într-o procedură de deficit excesiv. Zic că începem să recuperăm. Mărim salariile în educație și sănătate. Știu că trebuiau mai multe categorii, sunt convins că vom găsi soluții.
E o creștere medie de aproape 7%, e o recuperare din diferență, ceea ce rămăsese restant pentru a ajunge în grila anului 2022. Va fi un efort de 900 de milioane de lei la Educație și de 687 de milioane de lei la Sănătate”, a explicat Câciu.
Vă amintim că principalele trei federații sindicale din învățământ amenință că de luni, 20 decembrie, vor picheta sediile Guvernului și prefecturilor, dacă salariile profesorilor vor fi înghețate, așa cum prevedea proiectul de ordonanță al Executivului.