AcasăSOCIALO nouă meserie în România. Ministrul Familiei: „În sfârșit vom avea...”

O nouă meserie în România. Ministrul Familiei: „În sfârșit vom avea…”

sursa foto: Facebook/Gabriela Firea

O nouă meserie va fi inclusă în clasificarea ocupaţiilor din România. Anunțul a venit, joi, de la ministrul Familiei.

E vorba despre meseria de specialist în lucrul cu părinții – consilier de parenting, din câte a precizat, joi, social-democrata aflată la șefia Ministerului Familiei, într-o postare pe Facebook.

Gabriela Firea a participat, la invitația UNICEF România, la lansarea aplicației mobile de educație parentală Bebbo, creată pentru a veni în ajutorul părinților dar și a persoanelor care au în grijă copii cu vârste cuprinse între zero și șase ani.

Potrivit ministrului, aplicația este gratuită și oferă sfaturi privind sănătatea, dezvoltarea, nutriția, protecția copilului și alte îndrumări necesare dezvoltării armonioase a celor mici. Iar informațiile din aplicație provin de la specialiști, a dat asigurări Firea.

Meseria va apărea în clasificarea ocupațiilor din România

M-am bucurat, de asemenea, să anunț că în sfârșit vom avea meseria de specialist în lucrul cu părinții (consilier de parenting) în clasificarea ocupațiilor din România.

În același timp, Legea privind separarea copilului de familie a fost votată de Senat, foarte importantă pentru că astfel vor putea fi prevenite multe dintre cazurile de abandon, în rândul familiilor cu probleme financiare”, a menționat Gabriela Firea în mesajul de pe rețeua de socializare amintită.

author avatar
Andrei Coman
820 afisari

27 COMENTARII

    • Incearca sa se spele de pacate vrajitoarea…dupa ce toata viata ei a stat capra la BELZEBUT siSARSAILA

    • ”Ministrul Familiei: „În sfârșit vom avea…””
      C urve cu condicuta? Erau dar nu aveau carnetel. Esti brilianta, Firea!

  1. Ai mei s-au despartit cand eram destul de mic. Tata aducea femei acasa cu care se culca si cred ca avea un soi de depresie caci pana la 16 ani ai mei, nu consumase alcool, dar dupa despartire se imbata foarte rau. Intr-o seara pe la 22:00 a venit cel mai beat de pana atunci. Abia se tinea pe picoare. A vrut sa faca dus si m-a pus sa-l ajut. Se dezbraca, eu il sustineam, l-am ajutat la pantaloni si chiloti (e super senzatie sa dai jos chilotii de pe tatal tau). Nu avea cariciul sculat dar capul era belit, avea putin par si in rest foarte putin pe corp. Se pune in cada, da drmul la dus, pune gel de dus pe burete si de la apa calda adoarme. Vazand asta, am zis ca e cazul sa profit putin, am luat buretele si am inceput sa il spal. Ii puneam usor degetul pe carici cand il spalam, el nu dadea semne ca se trezeste, asa ca am inceput sa il spal cu mana fara burete.
    M-am plimbat cu mana pe carici, gaura, boase. Nu i se sculase dar eu eram f f horny. L-am clatit usor, el sforaia incet. M-am aplecar si l-am supt usor, lins la boase, gaura cat imi permitea pozitia etc. Nu s-a trezit, am facut asta cam 10 minute, mi-am scos apoi puta si m-am frecat pana am terminat iar in acest timp i-am tinut cariciul in gura.
    L-am mutat in pat, timp in care s-a trezit putin. L-am mutat dezbracat si l-am culcat pe o parte.

  2. ” E vorba despre meseria de specialist în lucrul cu părinții – consilier de parenting ”

    -care va deveni OBLIGATORIU,
    ca „medicul de familie”

    jagardeaua va pune lantzu de gat!

    • ”parenting”! ha ha ha ha. Pe noi cum ne-a crescut fara ”parenting”?

  3. Când tipa asta făcea trotuarul, patronul de la Antena TV a văzut-o, și a luat-o la bordelul personal. Apoi, a pasat-o la PSD, unde și-a tras-o cu toți cei care au putut să o transforme din curvă în ministereasă

    • HAI!,sa mori tu …facea trotuarul!!!!!?Confunzi marfa cu ambalajul si incurci borcanele Lasa- o mai incet cu bautura !Homalau misogin si prostalau Siktir scarba penedelisto-useristo penepista da dreapta cu-ru-lui Partid altoit cu adunatura chiorului nazi si ,,imbogatit cu lepre hoate :blaga cap de para ,hot dar aparat de statul paralel

  4. Fabulati la greu si spuneti minciuni cu carul !Tot ce scrieti aici e despre cu r vele voastre Alinutza cur-de fier ,tante Tzurkana cu-r-va lui Stolojan .Macar d-na Firea este frumoasa si desteapta pe cand ametitele Pnd-liste sunt toate proaste si rele si c.u.r.v.e!Voi sunteti bulangii misogini Va f.u.t in gaoaze ,gaozarilor prostalai Siktir

  5. Dar si cuverturi care inaugureaza barci sparte ,si se tem sa nu se trezeasca moarte.Cu ametite care ameninta si sperie copiii pe la usi cu Sici cu maimute pe cap prin iarmaroace ,cu Catzi care sunt prosti repetenti la treapta si cu colegiul gurinel din America platit de tante Minodora apoi ajuns cu ajutorul unui alogen nebun ,,prim-ministru ” care fura miliarde de euro ,obliga lumea sa -si faca vaccinuri toxice ,si intr-un final de batjocura si amatorism lasa tara cu datorii pe 50 de ani cu un imprumut de 50%din pibul tarii Dupa toata bataia de joc ,ca o cireasa pe tort ,iese ,,nebunul”si anunta triumfator ca ,,tara este esuata”Omai mare bataie de joc ,prostie ,hotie ,ingamfare si incompetenta crasa nu cred ca mai exista undeva !

  6. Noroc cu fufa asta, că ce ne făceam noi fără acest minister ?
    Dacă ajunge iar primar general, se desființează ministerul familiei (?!)

  7. Daca ajunge iar primar ,ce va faceti voi Muci canci,pipi la sticla canci ,invartite cu agauru bivolaru canci ,homaleala la primaria lu ‘mucisor canci

  8. Daca era una de-a voastra
    O lingeati la balalaica intr-una
    Fiind-ca e o penelepra proasta
    Fiind-ca e o cuvertura nebuna!

    Daca era o zaluda ciochista
    Parvenita cu luatul in cioc
    O salteluta rea si sinistra
    Nu v-ar fi deranjat chiar deloc

    Dar asa o femeie normala
    Cu alte idei de cat voi
    Harnica si desteapta cu scoala
    Va sta in gat bai leproi !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger