Un autoturism a fost cuprins de un incendiu, pe o stradă din București. Incidentul a pus în alertă pompierii, care au fost chemați de urgență să stingă focul. Flăcările s-au extins și la fațada unui bloc din apropierea locului în care se afla mașina. Din primele date, nu sunt persoane rănite.
Potrivit primelor informații venite luni dimineață de la ISU Bucureşti-Ilfov, flăcările s-au extins la faţada clădirii, afectând o cameră a unui apartament din acel imobil.
Pompierii au acționat la fața locului
„În urmă cu scurt timp am fost solicitaţi pentru a interveni pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, pe str. Aron Cotrus. Flăcarile s-au extins la faţada clădirii şi au afectat o camera a unui apartament, respectiv un alt autoturism staţionat”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov, citat de news.ro.
Conform aceleiași surse, ca urmare a incidentului, șapte persoane din bloc au fost evacuate – ca măsură de siguranță, nefiind înregistrate victime.
Nu se știe deocamdată de la ce a izbucnit incendiul care a distrus mașina și a afectat fațada clădirii din imediata apropiere. Din câte se poate vedea din imaginile surprinse la fața locului, autoturismul a fost puternic afectat de flăcări, pagubele materiale fiind semnificative. Rămâne de văzut ce vor stabili specialiștii cu privire la cauzele producerii acestui incident, în urma cercetărilor pe care le vor face, pentru a lămuri aceste aspecte.
Sorin Astratini. Proprietarul masinii
MASINA ERA ELECTRICA SAU HIBRID…asta trebuia precizat in articolul lu peste…
Mercedes electric ? Nu prea cred.
99 afisari
PROBABILT SCURTCIRCUIT…CEVA ELECTRIC NEETAS…PLOAIE…GHINION
NICI O PROBLEMA…MASHINA ERA NOUA..IN LEASING…ASIGURARE CASCO BY DEFAULT…MERGE…
ERATA…PROBABIL SCURTCIRCUIT CEVA ELECTRIC NEETANS PLOAIE UMEZEALA…SE INTAMPLA
De cînd cu polistirenul, material de construcții foarte inflamabil dar, cum?, aprobat nu e de mirare. Noroc c-au stins focul devreme altfel…
Sub fereastră se văd bolovani în zid?
Alo…ISC ?
De ce s-a topit blocul?
daca era pacata m loc nepermis ar trebui sa plateasca fatadablocului neacaisa asta jeg securist vanzator de drepturi litigioase