O companie de transport aerian care operează și în România anunță că au fost anulate mai multe zboruri către și dinspre Italia și Cipru.
Blue Air anunță că au fost anulate 64 de curse aeriane către și dinspre Italia și Cipru care erau planificate în perioada 3 – 31 august 2020.
Decizia a fost luată în contextul în care ambele țări au impus restricții pentru români, pe fondul creșterii numărului de infectări zilnice din România.
64 de curse aeriene, anulate
„Ca urmare a deciziei autorităţilor italiene şi cipriote de a introduce măsura autoizolării obligatorii de 14 zile şi a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin ţara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri între România şi Italia şi între România şi Cipru.
În acest moment sunt afectate 64 de zboruri planificate în perioada 3 – 31 august 2020, urmând ca lista să fie actualizată permanent în funcţie de durata restricţiilor impuse de autorităţile italiene. Rutele afectate de aceste anulări sunt:
Bucureşti Otopeni – Milano Malpensa, Florenţa, Napoli; Bacău – Bergamo, Torino, Roma Fiumicino; Iaşi – Torino; Bucureşti Otopeni – Larnaca”, a anunțat Blue Air.
Reprezentanții companiei precizează că persoanele care aveau bilete pentru aceste curse vor primi toate detaliile referitoare la opţiunile pe care le au la dispoziţie pe e-mailul furnizat în momentul rezervării biletului.
Aceştia pot opta pentru reprogramarea gratuită a călătoriei în primele 7 zile de la data iniţială a zborului direct printr-un e-mail către adresa zbor.anulat@blueair.aero.
Ce opțiuni au cei care aveau bilete cumpărate pentru aceste curse
„În cazul în care pasagerul nu optează pentru rebooking gratuit, după cele 7 zile de la data zborului anulat, Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electronic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achiziţia, de unde banii vor putea fi utilizaţi în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinaţie deservită de Blue Air.
Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business bazat pe reducerea complexităţii, respectiv Low Cost – Low Complexity, se menţionează în comunicat.
Compania operează avioane tip Boeing 737 iar în cei 15 ani de activitate a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri.
Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA”, se mai precizează în comunicat.