AcasăSOCIALO bătrână din Bacău a cerut ajutorul polițiștilor locali/Ce i-a rugat femeia

O bătrână din Bacău a cerut ajutorul polițiștilor locali/Ce i-a rugat femeia

sursa foto: Facebook/Poliția Locală a Municipiului Bacău

O femeie de o vârstă venerabilă, dar care, din păcate, locuiește singură, neavând ajutor, s-a văzut nevoită să apeleze la polițiștii locali pentru a intra în posesia unor medicamente de la farmacie, pentru care avea o rețetă.

Femeia în vârstă de aproximativ 80 ani văzuse vremea rea de afară. Și cum și-a dat seama că nu poate ajunge singură la farmacie, pentru a-și lua medicamentele de pe rețetă, a cerut ajutor.

A pus mâna pe telefon și a sunat la „telefonul cetățeanului”. Așa au aflat polițiștii locali de situația sa și i-au sărit degrabă în ajutor. Apelul a venit marți seară, 9 ianuarie, în jur de ora 19.

Au mers la farmacie și i-au luat femeii medicamente

Un echipaj a mers la farmacie și a cumpărat medicamentele de care batrânica avea nevoie. Apoi, au mers la locuința femeii, i-au bătut la ușă și i le-au dat.

„Condițiile vremii nefavorabile și faptul că este o persoană nedeplasabilă, singură și neajutorată, a determinat-o să apeleze la colegii noștri, pentru a-i aduce de pe o rețetă medicamente de la farmacie.

Un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei s-a deplasat la farmacie, a cumpărat medicamentele prescrise de care avea mare nevoie și le-a înmânat persoanei în cauză”, au anunțat recent reprezentanții Poliției Locale Bacău, într-o postare pe Facebook. Și nu oricum, ci „fără a-i solicita contravaloarea lor”.

Apelul polițiștilor locali: „Vă îndemnăm să aveți bunăvoință și dacă aveți vecini în vârstă să le fiți sprijin”

Date fiind temperaturile scăzute de afară, dar și condițiile meteo, polițiștii locali fac apel la oameni să le vină în sprijin vecinilor, persoane în vârstă, care ar putea avea nevoie de ajutor.

„În această perioadă persoanele în vârstă au nevoie de sprijin, mai ales dacă au și anumite probleme de sănătate, de aceea vă îndemnăm să aveți bunăvoință și dacă aveți vecini în vârstă să le fiți sprijin!

Vă transmitem și faptul că suntem deschiși la astfel de solicitări și că putem veni în ajutorul cetățenilor din municipiul Bacău aflați în situații similare!”, au mai transmis reprezentanții Poliției Locale Bacău.

author avatar
Andrei Coman
623 afisari

1 COMENTARIU

  1. Si ce ,i a deranjat ???Sunt obligati sa fie langa batrani neputinciosi ca au deviza siguranta si inceredere.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger