Început de an școlar atipic, marcat de incertitudini, dar și de proteste în rândul cadrelor didactice, nemulțumite de măsurile de austeritate decise de guvernanți.
UPDATE 12.16: Profesorii care s-au adunat în Piața Victoriei au plecat în marș spre Palatul Cotroceni.
La Palatul Cotroceni, o delegație a profesorilor ar urma să intre la discuții cu președintele Nicușor Dan.
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, luni dimineață, că se va întâlni cu reprezentanții sindicatelor din Educație, la Cotroceni, de la ora 13:30. „Haideţi să vedem cum se aşază lucrurile acum şi dacă sunt lucruri care pot fi remediate, ele vor fi remediate. Dar a fost un efort pe mai multe direcţii de a reduce deficitul, ăsta a fost efortul pe educaţie şi cum v-am spus el trebuia început mai devreme ca să fie gata în opt săptămâni”, a explicat Nicuşor Dan, luni dimineață, după ce și-a dus fetița la școală.
UPDATE 11.49. Protestul din Piața Victoriei a început în jurul orei 11, între timp zona din fața sediului Guvernului s-a umplut de oameni.

Mii de cadre didactice – mulți dintre profesori veniți, din țară, cu autocarele – se află în spațiul din fața sediului Guvernului. S-a scandat „demisia!” – protestatarii cerând și la manifestația din Piața Victoriei ce au solicitat, de altfel, și în ultima perioadă, când au fost proteste în fața Ministerului Educației – și anume ca ministrul David să plece din funcție.
Protestatarii au steaguri, baloane, vuvuzele şi pancarte cu mesaje pentru guvernanţi şi mai ales pentru ministrul Educaţiei, Daniel David. Manifestanții afișează pancarte cu mesaje precum: „Profesor obosit, elev păgubit”, „Tăiaţi de la voi, nu de la noi!”, „Azi tăiați din educație, mâine cerșim ca nație” și „Salarii decente. Educație demnă”.

Din câte se pare, și oamenii simpli, de pe stradă, s-au alăturat protestului profesorilor.

Elevă prezentă la protest: Ministrul Educației a dezamăgit toată România
De altfel, la protest sunt prezenți și elevi, care au ales să susțină astfel revendicările profesorilor, nemulțumiți de măsurile Guvernului.
„Aveam mai multe speranțe în privința ministrului Educației, dar a dezamăgit toată România.
Suntem alături de profesori, ei stau alături de noi în tot anul școlar.
Suntem total abandonați, nu ne mai vedem viitorul în România, mediul rural a fost cel mai lovit cu comasarea școlilor, e ritm foarte mare de abandon școlar. Ne vom menține în topul țărilor europene în ce privește abandonul școlar” – a declarat o elevă din Constanța, citată de antena3.ro.
Știre inițială:
În prima zi a noului an școlar, 2025-2026, aproape că nu se mai știe dacă și în ce școli mai sună clopoțelul. Și asta în contextul în care unii profesori au anunțat deja că se raliază protestelor anunțate de sindicate, în timp ce alții sunt deciși să meargă la clase, pentru a întâmpina elevii, dar fără festivitățile de deschidere a cursurilor, la care anii trecuți își făceau prezența și destul de mulți politicieni – pregătiți din timp cu discursuri.
Profesorii acuză noile măsuri de austeritate, în timp ce mulți părinți se întreabă ce se va întâmpla de marți încolo, când elevii ar trebui să înceapă cursurile la clase.
Sindicatele din Educaţie au anunţat că luni, 8 septembrie, vor boicota începutul de an şcolar, vor picheta sediul Executivului şi vor organiza un marş de protest până la Palatul Cotroceni.
Programul manifestărilor de protest de luni, 8 septembrie
Sindicaliștii au anunțat încă de zilele trecute că se așteaptă ca în jur de 30.000 de cadre didactice din întreaga țară să vină la protestul de amploare ce va avea loc luni în Capitală, în ideea că dascălii nu vor fi la catedre în prima zi de școală, pentru a sărbători începutul anului școlar, ci în stradă, pentru a-și face cunoscute nemulțumirile.
Iată programul acțiunii de protest, conform anunțului sindicatelor:
10.00 – 11.00 Adunarea participanților în Piața Victoriei
11.00 – 12.00 Pichetarea Guvernului României
12.00 – 13.30 Marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Bd. Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Șos. Grozăvești – Palatul Cotroceni
13.30 – 14.30 Pichetarea Palatului Cotroceni
14.30 – 16.00 Defluirea participanților
Profesorii ies în stradă, în prima zi de școală/„Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca”
„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, în semn de revoltă faţă de prevederile Legii nr. 141/2025 referitoare la sistemul educaţional ce provoacă în învăţământ o criză fără precedent în ultimii 35 de ani, organizează în data de 8 septembrie 2025 pichetarea sediului Guvernului României, urmată de un marş de protest până la Palatul Cotroceni”, au anunţat sindicaliştii într-un comunicat transmis presei.
Ei susţin că acţiunile celor trei federaţii sindicale urmăresc să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi asupra faptului că salariaţii din educaţie resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar, adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învăţământ, dar, în primul rând, asupra beneficiarilor educaţiei.

„Pe 8 septembrie, în loc să ne aflăm la catedră pentru a sărbători începutul şcolii, noi, profesorii, vom ieşi în stradă pentru viitorul educaţiei şi pentru viitorul României. Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiţii mai bune în desfăşurarea actului educaţional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca şi, implicit, educaţia pe care o oferim”, se menționa în comunicat.
Conform sindicaliştilor, măsurile de „eficientizare” aplicate în domeniul învăţământului prin Legea 141/2025 vor avea „un cost mult mai mare pe termen mediu şi lung”, afectând direct calitatea educaţiei, statutul profesional şi social al angajaţilor din învăţământ, precum şi viitorul beneficiarilor primari.
Sindicatele susţin că „noua legislaţie, adoptată fără o consultare reală şi fără un studiu de impact serios, a generat o serie de probleme”. „Creşterea normei didactice, comasarea unităţilor de învăţământ, mărirea efectivelor de elevi la clasă şi, nu în ultimul rând, creşterea obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori – toate acestea sunt poveri pe care le ducem împreună, chiar dacă din perspective diferite. (…) Mesajul nostru este unul clar: lupta federaţiilor sindicale nu este o luptă împotriva directorilor sau a inspectorilor.
Dimpotrivă, este o luptă pentru un sistem de învăţământ sănătos, predictibil şi finanţat corespunzător, un sistem în care fiecare dintre noi – profesor, director, inspector – să îşi poată desfăşura activitatea cu profesionalism şi demnitate. Suntem convinşi că măsura creşterii obligaţiei de catedră pentru directori şi inspectori înseamnă un efort mult mai mare din partea celor care ocupă aceste funcţii şi se impune să luptăm împreună şi pentru abrogarea acestei măsuri anti-educaţie”, au mai transmis reprezentanții organizaţiilor sindicale.
Ce a transmis ministrul
Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Daniel David, a transmis duminică, într-un mesaj adresat elevilor și profesorilor, că vede și înţelege nemulţumirile faţă de măsurile fiscal-bugetare, însă că îi aşteaptă, luni, la începerea anului şcolar, pe copii alături de părinţi.
„Așa cum am spus, ca părinte și ministru cred că școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții. Cadrele didactice și personalul auxiliar/administrativ îi vor primi în școli și în clase. Dincolo de diverse nemulțumiri, de acordul sau dezacordul față de acțiunile sindicale, toți profesorii au, la rândul lor, nu doar legal, ci mai ales moral, datoria față de elevi și, așa cum îi știu, sunt convins că o vor onora.
Nemulțumirile față de măsurile fiscal-bugetare există, le știu, le văd si le înțeleg – am respectat și protestele inițiate de sindicate -, dar cred că acestea trebuie folosite nu pentru a ne bloca sistemul de educație, ci, așa cum am spus, pentru a construi măsuri/reforme care să ne dezvolte și să ne aducă tuturor un sistem de educație de calitate și bunăstare.
Așadar, să ne revedem cu toții la școală, iar în paralel vă invit (și am să invit formal reprezentanții tuturor actorilor din educație) să facem echipă pentru a construi pe dificultățile din prezent viitorul pe care îl dorim”, a transmis ministrul Educației.