Cauta

Neversea Ediția 2022 și-a deschis porțile

Neversea Ediția 2022 și-a deschis porțile - Ziarul National

Neversea Ediția 2022 și-a deschis porțile

După trei ani de pauză, mult îndrăgitul festival de muzică electronică de la malul mării și-a redeschis porțile.

Joi, 07 iulie 2022, pe plaja Neversea din Constanța au răsunat din nou ritmurile îndrăgite de iubitorii de muzică electronică și nu numai.

În total, peste 150 de artiști naționali și internaționali vor urca pe cele cinci scene Neversea.

Neversea Ediția 2022 și-a deschis porțile - Ziarul NationalSiguranța participanților este pe primul loc, dar și grija față de mediu. Organizatorii au pregătit două spitale mobile şi trei puncte de prim ajutor cu paramedici, dar și șapte puncte de colecatare de plastic și aluminiu.

Festivalul aduce cu sine câteva restricții de circulație în anumite intersecții, după cum urmează:

  1. prelungirea strada Traian cu Valea Portului;

 

  1. Poarta 1 – Port (zona „sens giratoriu”);

 

  1. strada Termele Romane cu b-dul. Elisabeta (zona Poarta 1 Port);

 

  1. strada Traian cu bulevardul Tomis;

 

  1. strada Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga;

 

  1. strada Negru Vodă cu strada Mircea cel Bătrân ;

 

  1. strada Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan ;

 

  1. strada Mircea cel Bătrân cu strada Decebal ;

 

  1. strada Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor ;

 

  1. strada Bucovina cu strada Eroilor ;

Pe lângă cei peste 700 de agenți de securitate privați, mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor și ai Poliției Locale se vor asigura pe toată durata întregului festival că măsurile de siguranță sunt respectate.

 

Dintre artiștii care au urcat pe scenele Neversea astăzi amintim: The Motans, Paraziții, SJ Shiver, Paul Damixie, Alesso, KSHMR, El Mundo și mulți alții.

 

În a doua zi de festival, line-up-ul este completat de către:

Neversea Ediția 2022 și-a deschis porțile - Ziarul National

Ultimele stiri

  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Nu tot ce zboara…
  • Horoscop 16 decembrie 2025 – Norocul pare să-ți zâmbească în acest moment
  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Exit mobile version