AcasăSOCIALNebunie la bloc. Apartamentele cu centrale vor plăti și 50% căldura centralizată

Nebunie la bloc. Apartamentele cu centrale vor plăti și 50% căldura centralizată

Guvernul vrea să rezolve scandalul dintre proprietarii centralelor de apartament și locatarii racordați la încălzirea centralizată prin impunerea unui procent de 50% din cheltuieli tuturor. Inclusiv celor care au repartitoare și țin caloriferele închise. Mai mult, printr-un proiect de ordin al ANRE, autoritățile vor să oblige asociațiile de la bloc să plătească firme nu numai pentru citirea repartitoarelor de căldură, ci și pentru apometrele de la apă caldă.

centrala gazANRE a emis un proiect de ordin pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea consumurilor de energie termică, un act normativ care se chinuie să apară de vreo trei ani, spun reprezentanții asociațiilor de proprietari. Deși aceștia au fost chemați la discuții, autoritățile nu au ținut cont de propunerile lor, astfel că ordinul va fi imposibil de pus în practică. Cea mai grea lovitură va fi pentru cei care au centrale de apartament, pentru că aceștia vor fi obligați să achite și jumătate din factura de energie termică. Același procent, dar și un consum minim, vor fi obligați să plătească și cei care au repartitoare dar țin caloriferele închise.

”Până acum era o recomandare a ANRSC să fie minim 20%, dar nu mai mult decât raportul dintre suprafața totală și suprafața apartamentului. Prin acest ordin al ANRE vor să impună o cotă de până la 50%, în funcție de lunile de iarnă. Părerea mea este că nu se va putea aplica acest procent, că le vor sări oamenii în cap, chiar dacă în statele UE este prevăzut că plătești 50% din căldură, indiferent dacă consumi sau nu. Cum va fi cu acest 50% la noi?

Să zicem că am o factură de 10.000 de lei la asociație. 5.000 de lei îi împarți la toți cei de pe scară, indiferent că sunt sau nu racordați la încălzirea centralizată, indiferent dacă își închid sau nu caloriferele, și numai diferența de 5.000 de lei o împarți la cei care sunt beneficiari ai sistemului centralizat. Ceea ce înseamnă că cel care are centrală de apartament va mai plăti în plus încă 100-200 de lei pe lună, iar cel care și-a închis caloriferul ca să aibă consum spre zero, va plăti tot 50%, dar și un consum minim”, ne-a declarat Petru Olariu, prim-vicepreședintele Ligii Habitat.

Bani și mai mulți pentru firme

Partea proastă este că va trebui să cotizăm bani nu numai la o firmă care să citească repartitoarele și să calculeze aceste costuri, ci și la o firmă care să citească apometrele la apă caldă, potrivit proiectului de ordin, ne spun reprezentanții asociațiilor de proprietari.

”Cum o să vină firma la un bloc cu 40 de apartamente, să-i găsească pe toți acasă, ca să le citească apometrele în fiecare lună? Sunt în afara realității cei care au elaborat actul normativ. Lucrurile deja funcționează cu apometrele, se ocupă administratorul de acest lucru și se împarte consumul. De ce trebuie să mă duc la o firmă să mai dau bani și pentru treaba asta? Acum se plătește cam 20 de lei la firme pentru citirea repartitoarelor, dar, atunci când o să devină obligatorii repartitoarele, firmele vor majora prețurile cât vor vrea ele.

Așa au făcut și cu interzicerea cash-ului, băncile au majorat comisioanele”, ne-a precizat prim-vicepreședintele Ligii Habitat, Petru Olariu.

Costuri și cu echilibrarea

Repartitoarele trebuie montate în afara sezonului rece, ceea ce înseamnă că, din mai până în septembrie, sute de mii de apartamente trebuie să fie gata echipate, în cazul în care Guvernul refuză să amâne obligativitatea acestora. ”Acum a venit Guvernul și a spus că îi ajută pe nevoiași și le cumpără repartitoare, dar nu se poate așa ceva. Repartitoarele se pun pe asociație, iar dacă asociația nu vrea, că așa votează oamenii, nu se pun repartitoarele.

Apoi, furnizorii de energie trebuie să facă echilibrarea instalației înainte de montarea repartitoarelor, acolo unde există apartamente debranșate. Fără echilibrare, nici nu mai poți sta în apartament, pentru că robinetul termostatat face un zgomot de zici că este tractor. Să zicem că s-a făcut echilibrarea astăzi, dar mâine iar se debranșează unul și iar trebuie făcută echilibrarea. Cine plătește echilibrarea de fiecare dată?!”, ne mai spune Petru Olariu.

Economie la căldură, adică statul în frig

ANRE susține că, prin acest ordin, consumatorii finali pot realiza economii semnificative de energie termică, utilizând rațional sistemele de repartizare a costurilor pentru încălzire și/sau apă caldă de consum, respectiv prin manevrarea robinetelor termostatice montate pe corpurile de încălzire în funcție de: confortul termic dorit, temperaturile exterioare, prețul energiei termice, disponibilitățile financiare, contextul energetic actual, gradul de ocupare, etc.

Utilizarea rațională de către consumatori a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire și/sau apă caldă de consum are efect direct asupra reducerii consumului de energie termică și implicit asupra decarbonării sectorului de energie termică, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, consideră ANRE. ”Ce să reglezi la robinet când căldura centralizată oricum nu o dau în parametrii care trebuie și e frig în case? Rolul robineților nu este să îi închizi, ci să reglezi temperatura, ori eu ce să reglez, dacă e frig?

Guvernul știe doar că trebuie să raporteze la UE că a pus repartitoare, deși Directiva spune că trebuie să analizezi în funcție de eficiență”, a afirmat Petru Olariu, prim-vicepreședintele Ligii Habitat.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
4.912 afisari

17 COMENTARII

  1. „Indiferent că sunt sau nu racordați la încălzirea centralizata”…e ca si cum ar zice ca indiferent daca nu consumi, trebuie sa platesti.
    Nici ceausescu nu a avut asa idei marete !
    Foarte bine.O sa mearga in instanta si cu o expertiza bine facuta vor dovedi ca cei ce au centrale de apartament au 25 de gr C in apart.iar ailalti au 18 gr.C.Cine pe cine incalzeste???

    • Pe cat punem pariu ca se va anula in instanta prevederea din ordinul nelegal al ANRE care e platit de romani sa ii jumule pe romani ? Sefii ANRE daca le vine nota la restaurant cu 50% in plus si pentru restul mesenilor, desi nu au consumat, o fi bine?

      • Din pacate pt tine, bre Iosife, acolo incepe sa fie cam cum era occidentul inainte, iar aici, cam cum era la ei. S-a invartit roata.

    • Ba m-am saturat, pina peste cap,de acest ue.
      Cit despre indemnul ”hai in Rusia” desi se vrea o ironie imbecila, insuflata de propaganda criminala, eu i-as da curs chiar azi fiindca o fi stiut el ceva Gerard Depardieu cind s-a mutat la Moscova, iar Delon a renuntat sa faca pasul doar fiindca ca este prea batrin.
      Sa stie toti care poseda creier spalat ca in orasele din Federatia Rusa bulevardele sint incalzite iarna ca sa se poata circula in siguranta .
      La Bucuresti…….

  2. Fiind posesor de centrala de apartament, incepand de maine o sa dau bani la asociatia de proprietari ca sa aiba cu ce plati facturile de la Termoenergetica Bucuresti. Este bine asa ?

  3. Blocurile, torti cei de la bloc trebuie sa se decupleze urgent de la reteaua de caldura (frig) si apa calda (rece) Asa hotii care au pus la cale acest jaf, dupa modelul energiei electrice, vor ramane cu buzele umflate.

  4. blocurile au fost izolate,
    „reabilitate termic”
    -nu mai are caldura unde sa fuga!!!!!!!!!!

    mu-ha/ha,
    asa va trebuie!

  5. Daca poporul e prost, atunci sa plateasca! Inca o data se dovedeste ca politrucii romani actioneaza impotriva cetatenilor! La alegeri sa votati PSD=PNL=USR=PMP=etc. Prostilor!

  6. Hoții care conduc România impun tilharirea cetățenilor.La multe blocuri Sint apometre inteligente cu citire de la distanță iar apometrele au demonstrat că înșeală prin aratarea unui consum mai mare inexistent

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri