Timp de decenii, muncitorii s-au mulțumit cu o parte mai mică din prada capitalismului, iar sindicatele care îi reprezentau au pierdut membri și influență. Acum, angajații își regăsesc din nou vocea colectivă.
Piețele tensionate ale locurilor de muncă și costul ridicat al vieții alimentează cererile pentru salarii mai mari și condiții mai bune pe ambele maluri ale Atlanticului.
Marea Britanie s-ar putea confrunta cu o vară de neliniște sindicală din cauza grevelor lucrătorilor feroviari și poștali, ale profesorilor, ale personalului din aviație și ale asistentelor medicale.
În SUA, un val de acțiuni sindicale la companii precum Deere și Kellogg a fost urmat de eforturi populare de organizare a angajaților de la Apple, Amazon și Starbucks.
Între timp, un sindicat care reprezintă milioane de lucrători din industria prelucrătoare germană solicită o creștere salarială de până la 8%, cea mai mare din ultimii 13 ani.
Deși este încă modestă în comparație cu activismul muncitorilor din anii 1970, această revenire incipientă a forței de muncă îi îngrijorează pe bancherii centrali, deoarece salariile mai mari ar putea duce la o creștere și mai mare a prețurilor de consum. După ratele record ale inflației, deja se vorbește de recesiune în SUA și Europa.
Îndemnarea angajaților să își modereze cererile salariale, așa cum a făcut guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, este atât nedreaptă, cât și nerealistă.
Pe bună dreptate: companiile nu au ezitat să majoreze prețurile pentru a-și proteja marjele de profit, care anul trecut au atins cel mai ridicat nivel din anii 1950. De ce ar trebui ca lucrătorii – în special cei care se află în partea inferioară a scalei veniturilor – să facă concesii acum când au în sfârșit o anumită influență?
Globalizarea este în regres, pandemia a încetinit migrația internațională, iar Brexit-ul a ridicat o nouă barieră pe piața muncii. Lucrătorii aleg să renunțe la muncile manuale obositoare, cum ar fi manipularea bagajelor în aeroporturi, ceea ce a contribuit la haosul de călătorie la care am asistat.
Combaterea inflației excesive va necesita în mod inevitabil sacrificii din partea muncitorilor, dar și ei trebuie să beneficeze de o împărțire mai egală a profiturilor capitalismului.
Reducerea numărului de membri ai sindicatelor, protecțiile mai slabe ale lucrătorilor (inclusiv salariile minime inadecvate) și presiunea acționarilor de a reduce costurile forței de muncă au fost și mai dăunătoare pentru lucrători.
Încercările de a caracteriza greviștii drept “dinozauri marxişti” sunt pe alături cu realitatea și subestimează nivelul de susținere pentru ei. Pandemia a dezvăluit cât de dependenți suntem de lucrătorii cheie, care de multe ori nu au avut luxul de a lucra acasă.
Desigur, reînnoirea mișcării muncitorești nu se va întâmpla rapid și este puțin probabil ca sindicatele să-și recapete vreodată influența pe care o aveau cândva asupra afacerilor.
Dar, în loc să reziste eforturilor muncitorilor de a se organiza, întreprinderile și guvernele ar trebuie să le ofere o parte echitabilă din câștiguri. Sunt oameni, nu sclavi pe plantație.