Noua Lege a Pensiilor 2024 vine cu o veste bună pentru pensionari. Şi nu se referă doar la ce se va întâmpla anul viitor. Veniturile seniorilor vor fi majorate anual.
Simona Bucura Oprescu a explicat cum şi de ce se aplică această majorare.
Se majorează pensiile cu rata inflaţiei
Noua Lege a Pensiilor 2024 include un articol care prevede clar că în fiecare, an, în luna ianuarie, România trebuie să aibă majorarea pensiilor cu rata inflaţiei plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut.
”Vreau să fie foarte clar pentru toţi românii că legea pensiilor este sustenabilă, doi, că da, sunt bani în buget pentru a finanţa cheltuiala cu pensiile şi trei, este foarte important ca pensionarii să ştie că în anul 2024 toate pensiile vor creşte, nicio pensie nu nu va scădea.
Vom avea momentul T0, în ianuarie şi e important să ştie că în noua lege a pensiilor avem un articol care spune clar că de acum înainte, în fiecare, an, în luna ianuarie trebuie să avem majorarea pensiilor, pe acelaşi mecanism cu rata inflaţiei din anul anterior plus jumătate din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut”, a declarat ministrul Muncii la Prima News.
Recalcularea pensiilor, până în septembrie
Simona Bucura Oprescu a mai punctat că pensionarii trebuie să ştie că în septembrie se va finalzia procesul de recalculare a pensiilor, iar după se vor pune în plată noile pensii.
”Creşterea suplimentară care se referă la recalculare, la impactul pe care îl avem pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie, este de 10 miliarde de lei, adică 2,5 miliarde de lei pe lună.
Impactul bugetar al noii legi a pensiilor este de 0.6% din PIB iar banii din pensii sunt în bugetul pentru 2024. Pensionarii pot fi siguri că vor beneficia de majorarea pensiilor”, a mai zis Simona Bucura Oprescu pentru sursa amintită.