Cauta

Momente groaznice pe un șantier: un tânăr a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcție

Momente groaznice pe un șantier: un tânăr a căzut de la etajul 5 al unui bloc în construcție (sursa foto: Facebook)

Un tânăr a fost transportat în stare gravă la spital, după ce, din primele informații, a căzut victimă unui accident de muncă.

Bărbatul în vârstă de 25 de ani ar fi căzut în gol de la peste 15 metri înălțime, de la nivelul etajului cinci al unui bloc în construcție, conform realitatea.net. Incidentul a avut loc marți, în Galați.

Tânărul muncitor a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Galați, aflându-se în grija cadrelor medicale de la unitatea medicală.

Nu sunt cunoscute foarte multe detalii cu privire la acest episod nedorit. Se așteaptă însă să apară răspunsuri de la autorități – în speță de la oamenii legii, care fac cercetări în acest caz, dar și de la reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), care, de asemenea, urmează să scoată la lumină condițiile în care a avut loc acest incident.

Ultimele stiri

  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!
  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • Exit mobile version