AcasăSOCIALMomente dramatice! Incendiu de proporții în Argeș: șapte case, afectate de flăcări

Momente dramatice! Incendiu de proporții în Argeș: șapte case, afectate de flăcări

Incendiu de proporții în Argeș. Șapte case, afectate de flăcăriIncendiu de proporții în Argeș. Șapte case, afectate de flăcări (sursa foto: ziarulprofit.ro)

Pompierii din Argeș au fost alertați și au ajuns cu mai multe autospeciale într-o localitate din Argeș unde a izbucnit un incendiu de proporții. Nu mai puțin de șapte locuințe au fost afectate.

S-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri, când pompierii au intervenit cu trei autospeciale cu apă și spumă, în comuna Valea Mare Pravăţ, pentru a stinge un incendiu care a cuprins mai multe locuințe, dar și o anexă gospodărească.

E important de precizat că, din câte s-a anunțat oficial, nu au fost victime în urma acestui incident. Ceea ce înseamnă că oamenii au reușit să iasă la timp din case și să se ferească din calea pericolului. Sunt, însă, pagube materiale.

ISU: Intervenţia a fost una dificilă

„Intervenţia a fost una dificilă, dar cu toate acestea, flăcările au fost oprite din dezvoltarea la alte imobile alăturate şi s-a lucrat la lichidarea incendiului. (…) Incendiul a afectat şapte locuinţe şi o anexă gospodărească din lemn.

Patru dintre locuinţe aveau în componenţă material lemnos şi la zidărie, care a favorizat arderea spre interior”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş, potrivit realitatea.net.

Rămâne ca specialiștii să se pronunțe cu privire la cauzele exacte care au dus la izbucnirea acestui incendiu de proporții ce s-a produs în comuna argeșeană.

Zilele trecute, în 9 februarie mai exact, ISU Argeș anunțase, via Facebook, faptul că „la nivelul județului Argeș, în finalul săptămânii trecute și începutul săptămânii curente, pompierii au intervenit pentru stingerea a peste 60 de incendii de vegetație uscată, care au dus la afectarea a zeci de hectare de teren, a unui depozit de mase plastice, o locuință, o anexă și alte materiale depozitate prin gospodăriile cetățenilor”.