AcasăSOCIALMomente de groază de Halloween: Copiii, invitați în casă, de un pedofil...

Momente de groază de Halloween: Copiii, invitați în casă, de un pedofil complet dezbrăcat

Un pedofil condamnat în urmă cu 3 ani a fost din nou arestat de polițiștii din Utah, după ce ar fi întâmpinat complet dezbrăcat copiii veniți de Halloween. Mai mult, bărbatul le făcea semn colindătorilor să intre în casa sa.

Un infractor sexual condamnat din Utah a fost arestat sâmbătă seara, după ce ar fi deschis ușa colindătorilor de Halloween fiind complet dezbrăcat. Câțiva copii au bătut la ușa pedofilului Steven Kelley Little care le-a și  răspuns la ușă, deși era complet dezbrăcat. Acesta a fost filmat în timp ce le „făcea semn copiilor să intre”, a declarat ofițerul de poliție din Provo, Austin Williams, pentru un post local de televiziune.

Părinții au fost alertați de copii

Copiii le-au povestit părinților lor, care se aflau peste drum în acel moment, despre incident. Unul dintre părinți a mers și a bătut la ușa lui Little, care încă era dezbrăcat când i-a răspuns acestuia. Tatăl i-a cerut bărbatului să stingă becul și să nu mai deschidă ușa copiilor. Apoi a alertat poliția.

În total, cel puțin cinci copii mai mari de 14 ani și trei copii mai mici de 14 ani l-au văzut gol pe infractor, scrie news.com.

Când fostul condamnat  a fost întrebat despre motivul pentru care a deschis ușa când era gol, el s-a justificat spunând că tocmai a ieșit de la duș, potrivit KSL.

Acesta susține că le-a cerut copiilor să intre în casa lui pentru că acolo se aflau bomboanele.

Un copil a filmat întreaga scenă

Un copil ar fi filmat un videoclip cu Little răspunzând la ușă și l-a dat anchetatorilor. Ofițerul care l-a arestat a declarat că bărbatul dezbrăcat s-a dovedit a fi un adevărat pericol pentru copii, dat fiind că a mai fost arestat anterior.

Steven Kelley Little a fost găsit vinovat, în 2018,  după ce ar fi urmărit un copil de 10 ani în baia unui centru de recreere, în timp ce scotea „sunete sugestive sexual”.

author avatar
Alina Costache
138 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger