Cauta

Mobilizare de forțe în Valea Jiului, la Livezeni: Mai mulți mineri aflați în subteran s-au intoxicat cu fum – VIDEO

A fost alertă maximă, marți la Mina Livezeni, după s-a aflat că mai mulți ortaci aflați în subteran s-au intoxicat, aparent cu fum.

Alertați despre incidentul apărut la mina din Valea Jiului, salvatorii hunedoreni au intervenit cu mai multe ambulanțe, inclusiv cu o autospecială destinată victimelor multiple. A declanșat Planul Roșu de intervenție, dat fiind numărul mare de persoane care ar fi putut avea nevoie de ajutor.

Primele indicii despre ce a declanșat problema

Nu mai puțin de 14 mineri au ajuns în atenția cadrelor medicale. Au primit asistență medicală la ieșirea din subteran, iar apoi ortacii au fost preluați pentru a fi transportați la spital, în vederea continuării evaluărilor de specialitate.

Din câte a anunțat chiar prefectul județului Hunedoara, fumul ar fi fost generat de un cablu. „Sunt 14 mineri care au suferit intoxicație cu fum. Au ieșit toți la suprafață și au fost duși la Spitalul din Petroșani pentru investigații. Din câte mi s-a spus, fumul provenea de la un cablu electric care a luat foc”, a menționat Vasilică Potecă, citat de ziardehunedoara.ro.

Între timp, Planul Roșu a fost dezactivat.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version