A apărut o nouă curiozitate la malul Mării Negre, la Eforie. Lucrările de extindere a plajelor au scos o iveală epava unei ambarcațiuni din lemn, veche de 200 ani, scufundată aproape de țărm.
Corabia a devenit astfel parte din noua plajă, fiind îngrădită pentru a fi cercetată de către arheologi pe uscat, o premieră pentru România.
A fost acoperită cu nisip
Corabia a fost descoperită în urmă cu doi ani pe fundul mării. Însă atunci a fost acoperită cu nisip ca o măsură de conservare, în așteptarea unei echipe de arheologi care să o studieze.
Ambarcațiunea veche de 200 de ani a fost descoperită aproape de țărm. Epava are 20 de metri lungime și 4 metri lățime. În lipsa unor scafandri arheologi s-a luat decizia ca cercetările să fie făcute pe uscat.
Costuri enorme pentru studierea ei
Marea Neagră ascunde nenumărate epave. Cea mai veche dintre ele are 2.400 de ani și este grecească. Se află la doi kilometri adâncime și la 80 de kilometri distanță de orașul bulgăresc Burgas.
A fost reperată cu cinci ani în urmă, în cadrul unui proiect arheologic, unde s-au folosit vehicule robotice marine.
Descoperirea corabiei pe fundul mării a întârziat lucrările de lărgire a plajelor din Eforie și a dus la creșterea costurilor.
„Dacă această lucrare ar fi fost facută în 2020 cu scafandri cum am solicitat inițial, ar fi fost undeva în jur de 1oo.ooo de euro. Acum, până la această oră, costurile sunt estimate la 2.7oo.ooo de euro”, spune Marius Stamat, reprezentant constructor.
Fiind într-o stare avansată de degradare, nu poate fi extrasă și expusă într-un muzeu.
Daca lucrarea a costat mai mult, inseamna ca cineva a avut un interes 😉