AcasăSOCIAL"Miroase" a aer de vacanţă. Iarnă ca-n poveşti la munte, la Sinaia....

„Miroase” a aer de vacanţă. Iarnă ca-n poveşti la munte, la Sinaia. Oamenii au ocupat deja cabanele

Deşi ar mai fi cam 3 săptămâni de muncă până la perioada de relaxare, de final de an, pe care cu toţii o aşteptăm, se pare că românii tot cu gândul la concediu sunt.

Zăpada măsoară deja peste 15 centimetri în Sinaia. Şi în Harghita iarna și-a făcut simțită prezența. Turişii au dat năvală pe rezervări.

Pârtiile nu s-au deschis încă

Deși încă nu se schiază, oamenii se bucură de peisajul de iarnă. Chiar dacă pârtiile încă nu sunt deschise pentru schi, peisajul de basm a atras mii de turiști la munte. Sezonul de schi 2022-2023 se va deschide în luna decembrie.

Au fost deja montate tunurile de zăpadă, acum doar vremea trebuie să mai ajute administratorii şi iubitorii de schi sau snowboard. Meteorologii spun că abia spre sfârşitul lunii decembrie sunt cele mai mari şanse de ger şi ninsoare.

Nu mai puţin de zece tunuri noi, pentru produs zăpadă artificială vor fi folosite în acest sezon al sporturilor de iarnă în masivul Postăvarul. Există însă o condiţie foarte importantă. Temperatura trebuie să fie sub minus 2,5 grade Celsius pentru ca apa pulverizată să se transforme în zăpadă artificială.

Cel mai mare domeniu schiabil, la Sinaia

„Transilvania este o destinație surprinzător de romantică”, așa este prezentată zona, într-un top al destinațiilor europene pentru vacanța de iarnă, unde ocupă chiar primul loc. Primul obiectiv turistic din Transilvania recomandat este Castelul Bran.

În total, domeniul schiabil de la noi are peste 260 de pârtii de schi, dar lungimea medie ajunge la mai puţin 1 kilometru.

Cel mai mare domeniu schiabil se află la Sinaia, cu 30 de kilometri de pârtii de schi. Urmată de Poiana Braşov. La Rânca, în Gorj, se poate schia pe 3,7 kilometri, iar în Suceava, cele mai mari trei pârtii sunt Rarău, Şoimul şi Parc, cu lungimi cuprinse între 1.400 şi 3.000 de metri.

author avatar
Andrei Ștefan
319 afisari
Zenville