AcasăSOCIALMircea Badea, veste proastă pentru "maneliştii" care protestează din cauza preţului la...

Mircea Badea, veste proastă pentru „maneliştii” care protestează din cauza preţului la pompă: „Cîţu e raţional”

Florin Cîţu a spus că plafonarea preţului la combustibil la 6 lei pe litru, cum ”a auzit” că doresc social-democraţii, ar duce la penurie.

Ce companie ar mai aduce benzină şi motorină în România să vândă la un preţ mult mai mic decât cel determinat de piaţă?”, se întreabă fostul ministru al Finanţelor.

Mircea Badea spune că nu e nicio soluţie

Realizatorul de la Antena 3 afirmă că nu există nicio soluţie pentru plafonarea preţului la combustibil şi, în acest „spectacol”, de departe cel mai raţional este Florin Cîţu, fost premier al României.

Ceea ce este pentru mine şocant e că dintre toţi oamenii politici care spun ei lucruri şi se îngurguţează cu benzina (Doamne, ce spectacol!), de departe, şi asta e înspăimântător, raţional cât de cât mi se pare domnul Cîţu.

Asta e cu adevărat înspăimântător. Domnul Cîţu nu bate câmpii în câteva lucruri pe care le spune cu privire la preţul combustibilului. Restul sunt într-un delir din ăsta bolşevic, diliu complet şi cumva mie îmi convine asta.

Cred că politicienii cu delir bolşevic şi îngurguţare populistă scârboasă cumva se joacă cu nişte forţe pe care nu le înţeleg şi cred că vor face o prostie cu efecte crâncene.

Nu există niciun fel de soluţie, nici măcar un fel de soluţie cu privire la preţul combustibilului, este o teză moartă, nu ca dezbatere, dar niciun fel de soluţie nu e.

În primul rând, inflaţia nu va fi rezolvată pe planeta Pământ, iar pretenţia maneliştilor din România că rezolvă ei problema preţului combustibilului e de un ridicol entuziasmant„, a spus Mircea Badea.

Preţ plafonat la 6 lei/L la pompă?

PSD doreşte plafonarea preţului la combustibil în jur de 6 lei pe litru. Aşa am auzit. Eu nu particip la discuţiile din coaliţie din data de 3 aprilie 2022.

În acest moment România are cam cel mai mic preţ la combustibil din UE. Doar în Bulgaria este mai ieftin. Până şi în Ungaria, unde preţul este plafonat, de multe ori combustibilul este mai scump”, a scris, marţi seară, pe Facebook, Florin Cîţu.

author avatar
Andrei Ștefan
580 afisari

15 COMENTARII

  1. Toți formatorii de opinie lucrează pt putere! Că uneori par a ține cu oamenii, spun adevărul, este doar pt a ne prosti, a ne duce de nas.
    Statul român, ce ar trebui să ne reprezinte, prin ANRM ar putea da câmpurile petroliere în exploatare, concesiune unei alte firme sau uneia nou înființate de stat ce și-ar pune cîștig mic, să zicem 10%. Asta ar însemna, cu cîștig cu tot, să dea petrolul rafinăriilor cu 14,52usd/baril.
    Din Raportul trimestrial t3, 2021 OMV-Petrom: „Costul de productie a crescut cu 17%, la 13,2 USD/baril…” cu 10% cîștig iese la 14,52usd
    130usd/barilul cît îl speculează azi este aproape 1000% (o mie la sută) față de costurile de producție, 13,2usd/baril.

  2. badea nu mai este de mult ceva care sa asculti , a ajuns un bufon care se stramba in fel si chip si din 2 in 2 secunde ridica labele si racneste , il sustin . in general haznaua lui gadea nu ofera informatii , ci minciuni , ma n i p u l are , si mai ales sa socheze . cand n-ai substanta , calitate , si profesionalism , compensezi prin incercarea de a soca lumea , evident pentru audienta .si el ca si cei care vin acolo mananca k kt pentru bani , si sint aserviti politicienilor , fara sa-i intereseze adevarul . eu n-am uita cand zbiera sa purtam masca pe bot cum spunea , uitandu-se in oglinda probabil si alte bizarerii ,

  3. ….,,pret determinat de piata” ?! PRETURILE SPECULATIVE au vreo legatura cu piata ?! Este un nonsens. Daca marii economisti ai lumii au redefinit piata, atunci este in regula !

  4. aredrepate: atat timp cat esti la limite europene , nu posti stopa pretul altfel decat prin modalitati legal acceptate UE .
    Acordarea accizei inapoi ptr firmele de transport si agricultura , ptr ca acciza este taxa pe produs de lux.
    Deci , ptr agri si transport , e incasare de venituri necuvenite. Si mai are si TVA la acciza.

    • are dreptate un k kt , altii de ce au putut asa la limite europene ? este o situatie speciala daca n-ai aflat

  5. Pai si in Ungaria cum aduce si mai ia si romanii? Ca un labaral ca Citu nu intelege ca specula nu reprezinta piata libera ci o escrocare care e mai repede penalizata decat liberalizata…
    A indreptati inseamna tot dreapta.

  6. Bine 6 lei… Plafonezi pana in 11 lei. Pretul o sa ramana undeva sub 10 lei. Dar stii ca 10 ani asa ramane pretul. 6 lei il poti face pt minim 50 l necesari masina card nominal, ai marcat cardul iei luna viitoare.
    Restul iei cu cat face vanzatorul. Adica ai si profit dar si pret drept in fata speculei dilii.

  7. Ce se intampla daca maine litrul o sa fie 15 lei? O sa fie profitabil dar nedrept. Atunci alegi dreptatea daca esti de dreapta. Dreptatea stapaneste tara. Profitul il face doar un peco.

  8. Bey,capitalistilor de paie,pretul se formeaza conform principiului cerere-oferta.Daca la 9 lei litrul soselele sunt pline de masini inseamna ca acesta este pretul corect.Daca vrem mai ieftin sa o mai luam dracu si pe jos sau cu autobuzul ca asa fac natiile cu scaun la cap.Noi doar ne vaicarim ca niste ipocriti dar niciunul nu ne dam fundul jos din masina.

    • ce-i asta bey ? pari un prost care se da smecher de crevedia , mai dai si sfaturi , du-te si da apa la animale ghiorlane !

  9. Bai idiotule iati-l pe catu acasa !!!
    badea un deseu cu mofturi si figuri , cine il mai tine si pe asta pe sticla ?

  10. esti limitat in gandire si fara logica.
    Chiar daca au limitat in UE, si au platit avand bani vanzatorilor de petrol , noi SUNTEM in limitele p[retului UE.
    Daca nu stii , citeste.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger