AcasăSOCIALMinistrul Câmpeanu, atac la educația copiilor. Se distrug palatele și cluburile școlare

Ministrul Câmpeanu, atac la educația copiilor. Se distrug palatele și cluburile școlare

Ministrul Câmpeanu vrea să scape de finanțarea educației extrașcolare

Palatele copiilor și cluburile școlare au fost programate să dispară, așa cum au dispărut și taberele de stat. Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, vrea să le transfere primăriilor, care, pe lângă faptul că nu vor avea bani să le finanțeze, vor profita și vor folosii sediile în propriile interese. Ultima redută a educației extrașcolare, care oferea cursuri gratuite de limbi străine, informatică, matematică, astronomie și nu numai, va fi, astfel, distrusă.

Primăriile au pus ochii de patrimoniul palatelor copiilor

Sindicatele din învățământ au criticat extrem de dur proiectul de lege a învățământului preuniversitar, elaborat de ministrul Sorin Câmpeanu, care prevede trecerea în subordinea primăriilor a palatelor copiilor și a cluburilor sportive școlare. Măsura, cu care sindicaliștii susțin că nu vor fi niciodată de acord, înseamnă, practic, desființarea acestor unități, care contribuie în mod fundamental la dezvoltarea aptitudinilor și a cunoștințelor copiilor.

”Intrând în subordinea autorităților locale, personalul își pierde statutul de cadru didactic, chiar dacă legea le permite ca, într-un interval de 10 ani, să revină în sistemul de învățământ. Practic, îi obligă să plece de la actualele posturi. Noi înțelegem principiul acesta al descentralizării, că lucrurile sunt mai bine cunoscute pe plan local, dar în egală măsură știm foarte bine că sunt primării care nu sunt capabile să susțină buna funcționare a acestor instituții, unde se oferă educație non-formală. Pe de altă parte, alții sunt interesați strict de patrimoniu și cred că vor face tot ceea ce este necesar pentru a scăpa de personalul calificat, pentru a putea folosi spațiile respective în alte interese, decât cele ale copiilor, multe dintre sedii fiind chiar în centrele localităților”, ne spune  Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Precedentul taberelor școlare

Sindicaliștii consideră că s-au exercitat niște presiuni vizavi de transferul acestui patrimoniu către autoritățile locale și că, în mod sigur, sunt primari implicați în așa ceva. ”Regretăm că ministerul cedează unor astfel de presiuni, dar noi nu suntem dispuși să asistăm la distrugerea învățământului non-formal din România, la pierderea unui patrimoniu a cărui valoare este extraordinar de mare. Avem experiența a ceea ce s-a întâmplat cu taberele școlare, unde, pe același principiu al descentralizării, Ministerul Educației, care a avut cel mai mare patrimoniu atribuit taberelor școlare, a renunțat la patrimoniul respectiv, iar în momentul de față nu mai există tabere școlare. Este un capitol foarte important în pregătirea copiilor și ei, efectiv, renunță la așa ceva. Iar apoi, pentru orice cursuri, părinții vor trebui să plătească. Așa au dispărut taberele de stat și au apărut câteva tabere private”, ne-a declarat Marius Nistor, președintele FSE „Spiru Haret”.

Protejați de bullying

Prof. dr. Minodora Lipcanu, care predă astronomia la Palatul Național al Copiilor, ne spune că aceste cursuri reprezintă și un refugiu pentru copiii afectați de bullying-ul din școli, al căror număr este în creștere alarmantă. ”Eu predau astronomia și le explic la ce folosește matematica, fizica și chimia. Ceea ce oferim noi este clar ceva complementar sistemului formal. În afară de partea de plus-valoarea informală, se îndreaptă către noi copii care suferă din cauza bullying-ului în școlile formale. Aici, fiind mai puțini, se pot dezvolta, se pot afirma. Totodată, suntem de ajutor și copiilor care fac școala acasă, din cauza bullying-ului din școala normală. Și sunt din ce în ce mai mulți care renunță la școala formală și se pregătesc cu părinții acasă. Și atunci vin la noi pentru a intra, totuși, într-un colectiv plăcut, în care sunt apreciați și de colegi, și de profesori. La noi vin din toate mediile sociale, și cu posibilități financiare și fără posibilități financiare, dar sigur este un sprijin pentru părinții care nu au bani”, ne spune prof. dr. Minodora Lipcanu.

Performanță și excelență

La Palatul Național al Copiilor există 60 de cercuri, de muzică artă, sport, dar și informatică, construcții, radiogoniometrie, unde sunt campioni mondiali anual, automodele și carting. ”Noi le prezentăm copiilor un domeniu și ei își dau seama dacă ar putea să performeze, să facă o meserie din asta sau nu. Elevii mei se duc să studieze în străinătate, pentru că acolo sunt facultăți de astronomie și astrofizică, și ajung excepționali. Putem să-i îndreptăm și către o meserie, dar și către o pasiune. Eu am fost 17 ani profesor de matematică în sistemul formal și nu este o problemă pentru mine să trec în învățământul formal. Și aici am predat matematica, pentru că mi-au solicitat copiii, și nu vă spun ce rezultate excepționale au avut, pentru că au lucrat într-un mediu relaxat. În cercurile palatelor copiilor vin copii de la 5 ani la 19 ani. Iar cel mai important este că fac performanță. Avem cam 5.000 de copii înscriși pe an”, ne-a mai precizat Minodora Lipcanu, profesor de astronomie la Palatul Național al Copiilor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.