AcasăSOCIALMinisterul Educației, tras de mânecă:  Cu ce i-a supărat pe elevi

Ministerul Educației, tras de mânecă:  Cu ce i-a supărat pe elevi

elevi

Asociația elevilor se arată nemulțumită de decizia Ministerului Educației de a permite doar școlilor private să desfășoare ore online în această perioadă, față de școlile de stat unde elevii au fost trimiși în vacanță, peste noapte.

Ariana Dudună, președintele Asociației Elevilor din Constanța, ne-a precizat că soluția care se impunea ar fi fost trecerea în online a tuturor unităților de învățământ.

„Considerăm faptul că această vacanță este o măsură luată în detrimentul elevilor, creând o incertitudine cu privire la parcursul educațional al elevilor și ducând la fragmentarea anului școlar, scăzând calitatea actului educațional. Apreciem faptul că o măsură mult mai bună, care ar fi protejat elevii din punct de vedere epidemiologic și nu ar fi afectat parcursul educațional al elevilor, ar fi fost trecerea în online a tuturor unităților de învățământ”, a declarat președintele Asociației Elevilor din Constanța, citat de newsweek.ro.

”Ministerul a avut la dispoziție 2 ani pentru a stabiliza învățământul online”

Acesta a reamintit că Ministrul Educației a declarat că nu dorește trecerea în online deoarece aceasta poate crea inechități. ”Inechitățile nu sunt create de școala online în sine, ci de Ministerul Educației, care a avut la dispoziție aproape 2 ani pentru a încheia aceste inechități și a stabiliza învățământul online”, mai spune Adriana Dudună.

Aceasta a mai precizat că, din punctul său de vedere, singura inechitate din acest context este faptul că elevii școlilor private vor putea beneficia în continuare de școală, în mediul online, iar cei din şcolile de stat nu. ”Astfel, elevii care învață în școli de stat vor fi nevoiți să recupereze materia, posibil chiar și online, neexistând certitudinea că după această vacanță scenariul epidemiologic va permite trecerea în format fizic a școlilor”, a continuat sursa citată.

Elevii de la școlile de stat recuperează ”fizic”, în ianuarie

Reamintim că ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că cele două săptămâni de vacanță se vor recupera, cu prezență fizică, între 3-14 ianuarie, pentru elevii de gimnaziu și liceu și între 10-14 ianuarie pentru cei din ciclul primar, care oricum ar fi fost o săptămâna de vacanță la finalul lunii octombrie.

author avatar
Alina Costache