AcasăSOCIALMese calde în creșe și grădinițe, oferite gratuit copiilor

Mese calde în creșe și grădinițe, oferite gratuit copiilor

copiiMese calde în creșe și grădinițe, oferite gratuit copiilor

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege prin care copiilor care merg la creșă sau grădiniță li se va asigura o masă caldă în creșe și grădinițe, fără să mai nevoie ca părinții să suporte costurile. Există, binențeles, condiția frecventării fizice a orelor de curs, în baza listei de prezenţă efectuată zilnic de cadrul didactic.

În proiectul care urmează să ajungă la Camera Deputaților, forul decizional, se prevede ca această măsură să fie aplicată începând cu anul școlar 2022-2023, potrivit economica.net.

Măsura are ca scop creșterea numărului copiilor care sunt trimiși în unitățile de învățământ preșcolar, unul dintre motivele pentru care numărul este mic fiind, pe lângă numărul insuficient de grădinițe, și sumele pe care părinții trebuie să le achite pentru hrană.

Masa caldă va avea o valoare de 15 lei/zi

„În unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar de stat, particulare și confesionale, autorizate sau acreditate, se acordă suportul alimentar zilnic constând într-o masă caldă în valoare de 15 lei/ antepreșcolar/ preșcolar/ zi, inclusiv taxa pe valoarea adăugată”, prevede primul articol al proiectului de lege inițiat de deputatul liberal Robert Sighiartău.

Contravaloarea acestei mese calde va fi actualizată anual, prin Hotărâre de Guvern, în funcție de rata inflației. Pentru finanțarea acestui program, unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora se află unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar le vor fi acordate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale.

Primăriile vor putea suplimenta fondurile primite în acest scop fie pentru o valoarea mai mare a mesei zilnice, fie pentru amenajarea de locații pentru servirea mesei calde, în incinta unității de învățământ sau în afara acesteia, dar nu la mai mult de 50 m distanță față de aceasta.

author avatar
Andreea Vlad
690 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger